Finanţele arată în nota de fundamentare a unui proiect de hotărâre de guvern că în urma actelor normative emise în al doilea trimestru din acest an nu s-a realizat nicio actualizare a inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului. În afară de faptul că statul nu cunoaşte care este valoarea la zi a patrimoniului, Finanţele reclamă cazuri flagrante, dând ca exemplu înscrierea în inventar a unor bunuri care au fost retrocedate, sau regăsirea în patrimoniu a unor bunuri care nu se încadrează în categoria domeniului public. "Totodată, datorită neactualizării inventarului bunurilor din domeniul public al statului de către ordonatorii principali, aceştia nu au putut accesa fonduri europene ", se mai spune în nota de fundamentare.
Potrivit proiectului de HG, cea mai mare sancţiune, de 50.000 de lei (aproape 12.000 de euro) va fi aplicată pentru darea în folosinţă gratuită, sau închirierea, fără respectarea procedurilor prevăzute de actele normative în vigoare, sau nerespectarea destinaţiei pentru care au fost date în administrare bunurile din domeniul public al statului. Amenda se aplică pentru fiecare bun în parte.
MFP propune ca modificarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea autorităţilor administraţiei publice locale să se realizeze prin Ministerul Administraţiei şi Internelor.
De asemenea, în proiectul de HG se menţionează că operarea modificărilor în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului se face prin sistemul securizat al Ministerului Finanţelor de către ordonatorii principali, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a actelor normative, prin personal de specialitate agreat de MFP. Nerespectarea acesutui termen constituie contravenţie iar personalul responsabil va fi amendat cu 25 de lei pentru fiecare zi de întârziere. "Anual, până în data de 15 martie, ordonatorii principali, vor supune spre adoptare actele normative de modificare a inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aflat în administrarea acestora sau a instituţiilor publice şi a regiilor autonome aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestora precum şi în administrarea autorităţilor administraţiei publice locale, ca urmare a constatării unor diferenţe cu ocazia inventarierilor anuale efectuate", se mai spune în proiectul de act normativ. În acest caz sancţiunile sunt mai mari în cazul nerespectării termenelor, respectiv 50 de lei pentru fiecare zi de întârziere.
De la publicarea actului normativ în Monitorul Oficial, autorităţile vor avea a dispoziţie 45 de zile pentru a efectua toate modificările în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului. Orice întârziere faţă de termenul stabilit pentru această etapă de tranziţie va fi penalizată cu amendă de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere.