Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că România condamnă ferm agresiunea ilegală şi neprovocată a Rusiei împotriva Ucrainei, notează Agerpres.
"Din păcate, în această dimineaţă, Federaţia Rusă a ales calea reprobabilă şi complet ilegală a violenţei armate masive împotriva unui stat independent şi suveran. Astăzi, la eforturile comunităţii internaţionale pentru menţinerea păcii şi dialog, Rusia a răspuns cu rachete care lovesc oraşele şi obiectivele militare ucrainene. Astăzi, Federaţia Rusă a ales forţa tancurilor în detrimentul vieţilor cetăţenilor. Rusia este agresorul, nu victima, cum încearcă să acrediteze Kremlinul, şi întreaga planetă vede astăzi limpede acest adevăr incontestabil. România condamnă ferm agresiunea complet nejustificată, ilegală şi neprovocată a armatei ruse împotriva Ucrainei, care pune în pericol nenumărate vieţi omeneşti", a spus şeful statului, la Palatul Cotroceni, după şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
El a punctat că singura soluţie pentru depăşirea crizei este cea diplomatică.
"În ultimele săptămâni, Statele Unite ale Americii, NATO, Uniunea Europeană şi întreaga comunitate a statelor democratice au făcut tot posibilul ca diplomaţia să prevaleze. România a fost puternic implicată în adoptarea tuturor deciziilor la nivel aliat şi european şi a pledat întotdeauna pentru continuarea dialogului în vederea detensionării situaţiei de la graniţele Ucrainei. Niciodată nu este însă prea târziu ca vocea raţiunii să învingă. Singura soluţie de a depăşi cu bine această gravă criză este cea diplomatică", a afirmat Iohannis.
Şeful statului a subliniat şi că naţiunile democratice nu vor face niciun pas înapoi pentru a proteja valorile.
"Oricât de mult rău ar încerca să facă, ultimii revizionişti ai istoriei trebuie să ştie că lumea pe care vor să o reînvie a apus demult. Noi, naţiunile democratice, suntem aici şi nu facem niciun pas înapoi pentru a ne proteja valorile şi tot ce am construit până acum", a mai spus preşedintele Klaus Iohannis.