02 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Jeffrey Franks: „Am convenit cu Guvernul ca a doua majorare de salarii să aibă loc anul viitor”
Jeffrey Franks: „Am convenit cu Guvernul ca a doua majorare de salarii să aibă loc anul viitor”
Şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional pentru România, Jeffrey Franks, a declarat miercuri că, în discuţiile cu Guvernul României, s-a convenit ca a doua majorare de salarii să aibă loc în anul 2013.
„Am convenit cu autorităţile o uşoară relaxare a ţintei de deficit, pe care a modificat-o de la 1,9% la 2,2% din PIB pentru acest an. Noua ţintă v-a disponibiliza o sumă care să permită Guvernului atingerea obiectivelor sale. Suma convenită nu va putea recupera dintr-o dată salariile şi CAS pentru pensii. De aceea, am convenit ca următoarea mărire de salarii să fie acordată în anul următor”, a spus Jefrey Francks.
Acesta a precizat că misiunea FMI a recomandat menţinerea unei conduite prudente fiscale, subliniind că au fost respectate ţintele de deficit din primul trimestru, însă pentru prima dată arieratele au depăşit nivelurile planificate.
Ministrul Finanţelor, Florin Georgescu, anunţa marţi că salariile bugetarilor vor fi reîntregite în decembrie 2012 la valoarea de dinainte de tăierile din 2010, iar pensionarilor li se vor restitui începând cu 1 iunie sumele oprite eronat drept contribuţii la asigurările de sănătate (CASS), în tranşe egale cu ceea ce guvernele anterioare au încasat, conform deciziei noului Executiv, prin scrisoarea de intenţie către FMI, pentru care ministrul Finanţelor a fost mandatat.
Potrivit premierului Victor Ponta, Guvernul său va adopta săptămâna viitoare o ordonanţă de urgenţă pentru aplicarea acestor măsuri.
"În baza acestei scrisori de intenţie, Guvernul pe care îl conduc va proceda, săptămâna viitoare, prin ordonanţă de urgenţă şi în urma elaborării formei juridice necesare în situaţia specială în care ne aflăm, deci va proceda începând cu 1 iunie la acordarea unei creşteri de 8% pentru personalul bugetar, urmând ca restul sumelor necesare, pentru a se reveni la salariile din 2010, să fie acordate în luna decembrie, iar tot de la 1 iunie, în tranşe lunare egale cu ceea ce guvernele trecute au încasat în mod greşit, vom începe restituirea de la 1 iunie a sumelor către pensionarii cu pensii de peste 740 de lei, cărora li s-a încasat în mod greşit o contribuţie la asigurările de sănătate pentru întreaga sumă, şi nu doar diferenţa de la 740 de lei", a precizat Victor Ponta.


Articole înrudite