22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Senatorii au început, marţi, dezbaterea iniţiativei legislative a USL prin care se propune modificarea legii electorale astfel încât alegerile parlamentare să se desfăşoare în sistem uninominal majoritar dintr-un singur tur. Acest tip de sistem presupune că, în urma alegerilor parlamentare, sunt declaraţi învingători cei care reuşesc să obţină cel mai mare număr de voturi în colegiile în care candidează.
Preşedintele Comisiei pentru administraţie din Senat, Marius Necula, a propus retragerea proiectului de lege de pe ordinea de zi a plenului Senatului, invocând faptul că acesta nu a fost discutat în cele două Comisii raportoare - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică. Solicitarea lui Necula a fost respinsă cu 60 de voturi împotrivă şi 23 de voturi pentru. Marius Necula a explicat că proiectele de lege trebuie discutate în Comisiile de specialitate înainte de a fi supuse votului plenului Senatului.
„Nu am solicitat retrimiterea la comisie a proiectului, ci scoaterea din ordinea de zi de la punctul 10 a acestui proiect de lege pentru că, aşa cum de altfel s-a şi angajat actualul prim-ministru, să respecte Parlamentul, recte Regulamentul de funcţionare al Senatului, proiectul de lege trebuie să fie discutat în comisie, mai ales când avem de-a face cu un proiect de lege atât de important cum e votul uninominal pur. Am şi spus că toate partidele sunt de acord cu promovarea acestui tip de vot uninominal pur, cu o singură condiţie: să respectăm Regulamentul şi legile în sensul de a fi discutat acest proiect la Comisia de administraţie publică, care este comisia de fond. Faptul că nu a fost discutat în comisia de administraţie publică şi că a fost introdus, din punctul meu de vedere, ilegal pe ordinea de zi, m-a făcut să am această poziţie”, a spus Necula.
În textul propunerii de lege se arată că la nivelul colegiilor uninominale se atribuie un mandat candidaţilor care aparţin unui competitor electoral ce a întrunit pragul electoral şi care au obţinut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate în colegiul uninominal în care au candidat.
În propunerea de lege este prevăzută şi situaţia de blocaj, iniţiatorii propunând ca într-un astfel de caz să fie organizat, la două săptămâni de la primul tur de scrutin, un nou tur de scrutin, la care să participe numai candidaţii aflaţi în situaţie de egalitate.
În urma desfăşurării celui de-al doilea tur de scrutin, este declarat ales candidatul care a obţinut numărul cel mai mare de voturi valabil exprimate.
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali îi are ca iniţiatori pe copreşedinţii USL, Crin Antonescu (PNL) şi Victor Ponta (PSD).
Senatul este prima Cameră sesizată în acest caz, propunerea de lege urmând să fie transmisă Camerei Deputaţilor.


Articole înrudite