25 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Consultațiile în ambulatoriu pentru pacienţii non-COVID, sub semnul incertitudinii
Consultațiile în ambulatoriu pentru pacienţii non-COVID, sub semnul incertitudinii

Un Ordin semnat de Raed Arafat, pe data de 23 martie 2020, se prevedea suspendarea pe perioada stării de urgenţă a internărilor şi intervenţiilor chirurgicale non-urgente în spitalele publice. După numai trei zile, aceste restricţii au fost ridicate. Însă de atunci şi până astăzi, spitalele s-au dovedit a fi ineficiente în a gestiona criza provocată de pandemie, iar sute de cadre medicale au fost infectate, au fost închise secţii şi chiar spitale întregi. În aceest context, Raed Arafat a emis, în data de 07 aprilie 2020, Ordinul nr. 74553 prin care se revine la forma iniţială, dar este adăugată şi o modificare esenţială, restricţiile vizează şi spitalele private, şi chiar cabinetele medicale private.

"Pe toată durata stării de urgenţă, sunt suspendate internările pentru intervenţii chirurgicale, alte tratamente şi investigaţii medicale care nu reprezintă urgenţă şi care pot fi reprogramate din toate unităţile sanitare cu paturi publice şi private, precum şi consultaţii şi tratamente care pot fi programate sau sunt programabile în toate structuriile ambulatorii, atât publice cât şi private", prevede articolul 1 din ordinul citat (vezi facsimil în Galeria de imagini ↓).

Atât medici, cât şi pacienţi care suferă de diverse afecţiuni care nu au nicio legătură cu COVID-19, s-au arătat revoltaţi de această decizie. Este foarte adevărat că cetăţenii trebuie să beneficieze de cele mai bune măsuri pentru prevenirea infectării cu coronavirus, dar în acelaşi timp, nu trebuie lăsaţi să moară de celelalte afecţiuni de care suferă. Medicii care nu sunt angrenaţi în lupta cu coronavirusul sunt şi ei bulversaţi de această decizie. Însă şi mai bulversaţi sunt de precizările DSU cu privire la aceste noi restricţii care privesc serviciile ambulatorii.

Precizare ambiguă a DSU

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a venit, în această dimineaţă (n.r. - 08 aprilie 2020), cu următoarele precizări: "Având în vedere numeroasele solicitări ale pacienţilor şi cadrelor medicale referitoare la aplicarea art. 1 din Ordinul Comandantului Acţiunii, Secretar de Stat, Şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 74553/07.04.2020, facem următoarele precizări: Prevederile art. 1 se referă la asistenţa spitalicească acordată în unităţile publice sau private precum şi la asistenţa medicală ambulatorie de specialitate acordată în structurilor ambulatorii definite la art. 135 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţi. Interdicţiile prevăzute art. 1 nu sunt aplicabile în mod absolut şi automat, ci pe baza analizei medicului curant de specialitate, care să justifice necesitatea internării pacienţilor, pentru asistenţa spitalicească acordată în spitalele publice şi private sau necesitatea realizării consultaţiilor sau a tratamentelor în ambulatoriu, în unităţile publice sau private care acordă asistenţă medicală ambulatorie. Spre exemplu, Articolul 1 nu se aplică pacientelor însărcinate sau persoanelor care necesită tratament oncologic şi care au nevoie de controale periodice ambulatorii obligatorii pentru monitorizare şi investigaţii, şi care beneficiază în continuare de asistenţă medicală, indiferent de sistemul public sau privat ales. În concluzie: NU se închid spitalele publice sau private, nici ambulatoriile de specialitate ale spitalelor sau cabinetele medicale de specialitate, ci se suspendă acele activităţi medicale, consulturi sau tratamente care nu sunt obligatorii şi care pot fi reprogramate. Decizia amânării este luată pe baza analizei medicului curant de specialitate. Pentru fiecare pacient internat în spital sau consultat în ambulatoriu va trebui să existe o documentaţie medicală care să justifice, în mod obiectiv, necesitatea realizării actului medical, atât în cadrul unităţilor spitaliceşti cu internare, cât şi în cazul structurilor ambulatorii".

Potrivit acestor precizări, de exemplu, medicii care acordau consultaţii în cabinete de specialitate de stat sau private trebuie să decidă înainte de a consulta pacientul dacă este obligatorie sau nu consultaţia şi cât de gravă sau nu e starea pacientului.


Articole înrudite