24 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale sau organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegerile parlamentare şi candidaţii independenţi pot depune până la data de 30 octombrie listele de candidaturi pentru scrutinul din iarnă, campania electorală urmând să înceapă pe 9 noiembrie şi să se încheie pe 8 decembrie, la ora 7,00.
Fiecare partid politic, alianţă politică, alianţă electorală sau organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale va depune la biroul electoral de circumscripţie patru exemplare originale ale listei candidaţilor pentru respectiva circumscripţie, patru fotocopii ale actului de identitate al fiecărui candidat, un exemplar original şi trei fotocopii ale dovezilor constituirii depozitelor bancare, pentru fiecare candidat - cinci salarii minime brute pe ţară în contul deschis de Autoritatea Electorală Permanentă, potrivit unei decizii a BEC.
Totodată, se vor depune patru exemplare originale ale declaraţiilor de acceptare a candidaturii, patru exemplare originale ale declaraţiilor de avere şi de interese ale candidaţilor, pentru fiecare candidat, şi patru exemplare ale declaraţiilor de apartenenţă sau neapartenenţă la securitate ca poliţie politică ale fiecărui candidat născut înainte de 1 ianuarie 1976.
Cel mai târziu la data de 7 noiembrie candidaturile vor rămâne definitive. În termen de trei zile de la rămânerea definitivă a candidaturilor, cel mai târziu la data de 10 noiembrie, se va stabili ordinea în care se tipăresc numele candidaţilor pe buletinul de vot.
Potrivit calendarului electoral, până cel mai târziu la data de 30 septembrie se vor desemna judecătorii în biroul electoral de circumscripţie, iar cel mai târziu la data de 1 octombrie se vor alege preşedintele biroului electoral de circumscripţie şi locţiitorul acestuia.
În cel mult 48 de ore de la constituirea birourilor electorale de circumscripţie, cel mai târziu la data de 3 octombrie, se va comunica birourilor electorale de circumscripţie numărul minim de semnături necesar pentru susţinerea candidaturilor independente în fiecare colegiu uninominal.
Tot la acea dată, se va aduce la cunoştinţă publică numărul de alegători înscrişi în listele electorale permanente ale fiecărui colegiu uninominal.
Cel mai târziu la data de 9 octombrie se vor delimita şi se vor numerota secţiile de votare, iar cel mai târziu la data de 10 octombrie partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri vor stabili şi comunica la BEC semnele electorale.
Cel mai târziu cu 45 de zile înaintea zilei alegerilor, termen limită 25 octombrie, se vor tipări şi comunica primarilor listele electorale permanente.
Pe 9 noiembrie va avea loc completarea biroului electoral de circumscripţie cu reprezentanţii partidelor politice parlamentare, alianţelor politice şi alianţelor electorale dintre cele care participă la alegeri în respectiva circumscripţie.
Cu cel puţin 10 zile înainte de data alegerilor, termen limită 29 noiembrie, vor avea loc imprimarea buletinelor de vot şi confecţionarea ştampilelor cu menţiunea 'votat'.
De asemenea, cu cel puţin două zile înainte de data alegerilor, cel mai târziu în data de 7 decembrie, buletinele de vot şi materialele necesare votării vor fi distribuite birourilor electorale ale secţiilor de votare.
Pe 8 decembrie, la ora 7,00, se va încheia campania electorală.
În ajunul zilei alegerilor, pe 8 decembrie, la ora 18,00, preşedintele şi membrii biroului electoral al secţiei de votare se vor prezenta la sediul acesteia şi vor lua măsurile pentru asigurarea ordinii şi corectitudinii operaţiunilor de votare şi a pazei în jurul localului de vot.
Pe 9 decembrie, la ora 6,00, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, în prezenţa celorlalţi membri, va verifica existenţa materialelor necesare votării (urne, liste electorale, buletine de vot, ştampile, tuşiere etc.), va închide şi sigila urnele prin aplicarea ştampilei de control a secţiei de votare.
Urnele se vor deschide duminică, 9 decembrie, la ora 7,00, şi se vor închide la ora 21,00.
După încheierea votării, preşedintele şi membrii biroului electoral al secţiei de votare vor anula buletinele de vot rămase neîntrebuinţate, vor număra voturile, vor încheia procesele verbale şi vor întocmi dosarele cu rezultatele votării, separat pentru Camera Deputaţilor şi Senat.


Articole înrudite