Românii care au călătorit cu avionul în luna iunie a acestui an s-au confruntat cu 55% mai multe zboruri anulate decât în luna anterioară, iar zborurile din a doua parte a zilei sunt mai predis ...
Fost ministru al Turismului, Dan Matei Agathon a decedat astăzi, la vârsta de 74 de ani.
Anunţul a fost făcut de Alin Burcea, prim-vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turis ...
O aeronavă C 130 Hercules din dotarea Forţelor Aeriene Române a decolat astăzi de la Baza 90 Transport Aerian cu destinaţia Elefsis, Grecia, pentru a transporta 30 de pompieri din cadrul Inspecto ...
Compania Naţională Poşta Română lansează primul program de internship plătit destinat studenţilor şi absolvenţilor care fac primul pas în cariera profesională. "Cei interesaţi să înveţ ...
Administraţia Fondului pentru Mediu - AFM a transmis un comunicat de presă prin care face precizări legate de suspiciunea privind scurgerea de informaţii din Programul Casa Verde Fotovoltaice. "Av ...
De luni, angajaţii din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului - ONRC declanşează greva japoneză.
"Sindicatul Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC), afiliat ...
Mai mult de jumătate dintre hotelierii din România (57,7%) confirmă că sezonul estival 2023 va fi cel puţin la fel de bun precum cel din 2022 şi se aşteaptă la un grad de ocupare de peste 75%, ...
Lotul României a ocupat locul întâi între ţările din Europa şi locul patru în clasamentul pe naţiuni, obţinând şase medalii la Olimpiada Internaţională de Matematică din Chiba, Japonia. ...
Peste jumătate dintre români (54%) sunt îngrijoraţi în legătură cu rezistenţa locuinţei în care trăiesc în eventualitatea unui cutremur similar celui din 1977, arată rezultatele unui stud ...
Compania Naţională „Poşta Română” a publicat, luni, 10 iulie 2023, raportul „Performanţă în managementul de stat la Compania Naţională Poşta Română SA, iunie 2021 - iunie 2023”, c ...
Peste 50.900 de locuri de muncă sunt vacante la nivel naţional, în timp ce 250 sunt oferite în Spaţiul Economic European, informează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM ...
Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie privind o posibilă încălcare a regulilor în domeniu de către companiile Edenred România, Sodexo Pass România şi Up România pe piaţa emiter ...
Peste 4 milioane de căutări de joburi au fost efectuate, de la începutul anului şi până acum, de candidaţii activi pe eJobs.ro, cei mai mulţi fiind interesaţi de ofertele pe care angajatorii ...
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) primeşte, până la data de 31 iulie 2023 inclusiv, cereri iniţiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii ...
Angajatorii care nu respectă prevederile Ordonanţei privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia angajaţilor pot fi amendaţi cu sume cuprinse între ...
Jucătoarea română Simona Halep, suspendată provizoriu după un test antidoping pozitiv la US Open 2022, a ieşit din Top 50 WTA, aflându-se săptămâna aceasta pe locul 54, cu 1.000 de puncte, ...