Pe teritoriul României sunt 52 de persoane în carantină instituţionalizată, pentru care se efectuează verificări ca să se depisteze dacă au contractat virusul COVID-19 (coronavirus), alte 11. ...
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) va verifica existenţa unor eventuale promoţii înşelătoare la gelurile dezinfectante, ca şi în cazul măştilor medicale, a declar ...
Măsuri fără precedent de teama coronvirusului. Toate zborurile din şi către Italia au fost anulate începând de astăzi, luni, 09 martie 2020, de la ora 12.00, timp de două săptămâni, cu pos ...
În perioada martie - aprilie 2020, CNAIR va efectua revizii tehnice pe drumurile naţionale şi autostrăzile aflate în administrare, în vederea începerii programului de punere în ordine a acesto ...
Legea care introduce vaccinarea obligatorie a fost adoptată luni, 02 martie 2020, în Comisia de sănătate din Parlament, Camera Deputaţilor fiind for decizional. Proiectul de lege mai are nevoie d ...
Autorităţile au confirmat două noi cazuri de coronavirus în România. Este vorba de un bărbat din Maramureş şi o femeie din Timişoara.
„Primul caz - un bărbat de 45 de ani, din Maramureş. ...
Patriarhia Română face apel la respectarea cu stricteţe a tuturor măsurilor transmise de Ministerul Sănătăţii şi de celelalte autorităţi abilitate, în contextul îngrijorării provocate de ...
Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul ANAF atrage atenţia asupra ofertelor de vânzare a autovehiculelor de ocazie neînmatriculate, care provin din alte state ale Uniunii Europe ...
România are începând de miercuri seară un caz de coronavirus confirmat. Victor Costache, ministrul Sănătății, și secretarul de stat Raed Arafat, directorul Departamentului pentru Situații de ...
Până în acest moment nu există nici un cetăţean român pentru care să fi fost confirmată infectarea cu virusul COVID - 19. În contextul aplicării măsurilor necesare pentru prevenirea şi co ...
Asociaţia Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI) trage un semnal de alarmă asupra unui ordin emis de Registrul Auto Român care îngreunează considerabil activitatea transportatorilor. ...
România, Cehia, Slovenia şi Suedia au înregistrat cea mai mare creştere a lucrărilor de construcţii din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene (UE), în decembrie, comparativ cu perioada s ...
Ministerul Culturii precizează că alegerea cântăreţei Irina Rimes pentru a ajuta la promovarea evenimentelor pe care le va organiza cu ocazia Zilei Brâncuşi, marcată pe 19 februarie, a venit d ...
Ministerul Afacerilor de Externe (MAE) a anunţat că un român de pe nava de croazieră aflată în carantină în Japonia are coronavirus. „Ambasada României la Tokyo a fost notificată de către ...
Românii vor putea cumpăra şi motociclete prin Rabla 2020, iar aceia care vor achiziţiona un autovehicul electric nu vor putea vinde bunul pentru o perioadă de cel puţin un an, a anunţat astăzi ...
Sporul natural al populaţiei României a continuat să fie negativ şi în luna decembrie 2019, ajungând la un minus de 9.124 de persoane, faţă de minus 8.799 de persoane înregistrat în aceeaşi ...