25 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
ANPC va verifica dacă există promoţii înşelătoare la gelurile dezinfectante
ANPC va verifica dacă există promoţii înşelătoare la gelurile dezinfectante

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) va verifica existenţa unor eventuale promoţii înşelătoare la gelurile dezinfectante, ca şi în cazul măştilor medicale, a declarat Paul Anghel, director general în cadrul ANPC, informează Agerpres.
"Controlul poate viza respectarea prevederilor legale în domeniul protecţiei consumatorilor prin încetarea sau interzicerea unei eventuale practici comerciale incorecte (a unei publicităţi înşelătoare). Orice anunţ de reducere de preţ exprimată în valoare absolută sau în procent trebuie să fie vizibil, lizibil şi fără echivoc pentru fiecare produs sau grupă de produse identice: fie prin menţionarea noului preţ lângă preţul anterior, barat, fie prin menţiunile «preţ nou», «preţ vechi» lângă sumele corespunzătoare, fie prin menţionarea procentului de reducere a preţului nou care apare lângă preţul anterior, barat, indiferent de tipul de vânzare cu preţ redus (soldare, lichidare, promoţională), în situaţia preţului de referinţă", a adăugat Anghel.
Aceasta după ce gelurile şi spray-urile dezinfectante de mâini, care costau până acum între 5 şi 10 lei în magazine, au ajuns să fie vândute la preţuri de până la 39 de lei pe platforma eMag, pe fondul creşterii cererii pentru astfel de produse.
Mai mult, unele oferte sunt prezentate ca fiind promoţii, de la preţurile iniţiale de 55 de lei sau 35 de lei, spre exemplu.
Astfel, pe site-ul eMag spray-ul antibacterian Touch Kids pentru mâini, la 59 ml, costă 39 de lei. Ulterior, produsul a fost suspendat de la vânzare. Totodată, spray-ul antibacterian Touch Classic pentru mâini, 59 ml, are un preţ de 29,99 lei, cu 45% redus faţă de preţul iniţial de 55 de lei, iar gelul antibacterian Touch pentru mâini Exotic, 59 ml, are un preţ de 19,99 de lei, cu 44% mai mic faţă de preţul iniţial de 35,70 de lei.
Pe de altă parte, pe site-ul Cora spray-ul antibacterian Touch Kids pentru mâini, la 59 ml poate fi cumpărat la 9,32 de lei, în timp ce la magazinul Bebe Tei spray-ul antibacterian Touch Classic pentru mâini, 59 ml, are un preţ de 7,14 lei, iar pe Dermastore costa 10 lei.
La Farmacia Tei, gelul antibacterian Touch Exotic la acelaşi gramaj costă 7 lei, iar pe site-ul Price.ro costă 5,58 lei, retailerul Auchan vinde gelul antibacterian Touch Classic cu 7,95 lei şi Farmaline cu 7,27 lei.
Zilele trecute, preţul măştilor medicale a crescut de la 25 de lei cutia cu 50 de bucăţi la aproape 500 de lei, tot pe eMag.
Retailerul a emis un comunicat în care preciza că, de fapt, preţul acestor produse este mult mai mare, iar eMag va suporta diferenţa dintre preţul de achiziţie a măştilor medicale şi cel la care clienţii îl pot cumpăra.
"În ultimele zile, pe fondul discuţiilor referitoare la riscul crescut de infecţie cu Covid-19 (Coronavirus) în rândul populaţiei, stocurile de măşti medicale la preţurile obişnuite s-au epuizat. În aceste condiţii, am văzut cu toţii o creştere foarte mare a preţurilor la aceste produse care erau vândute de selleri prin platforma marketplace şi am identificat câteva soluţii care să rezolve situaţia actuală, în beneficiul clienţilor. Dată fiind amploarea fără precedent a cererii pentru astfel de produse am identificat stocuri în România şi am cumpărat tot ce se putea găsi în ţară, de la distribuitorii existenţi. Astfel, am achiziţionat măşti şi la preţul de 7 lei/bucata, însemnând 350 de lei setul de 50 de bucăţi, şi am decis să suportăm diferenţa de preţ în toată această perioadă astfel încât clienţii să le poată cumpăra la 3 lei bucata. (...) Chiar dacă în magazinele online mari din Vestul Europei preţul pentru o mască a ajuns la 5 lei, iar în farmacii între 3-5 lei sau stocurile sunt epuizate, eMag va subvenţiona costul pe perioada crizei de măşti medicale", se arată în comunicatul citat.

Măsuri excepţionale pentru stoparea scumpirilor nejustificate

Pe de altă parte, Consiliul Concurenţei avertizează companiile să nu crească preţurile în aceste zile, când există o cerere mai mare din partea consumatorilor, întrucât autorităţile pot apela la măsuri excepţionale pentru a stopa scumpirile nejustificate, a declarat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.
Potrivit acestuia, Consiliul monitorizează preţul alimentelor, al echipamentelor medicale şi al altor produse unde cererea a crescut foarte mult, iar companiile care profită de aceste momente de panică şi scumpesc masiv riscă să fie amendate cu până la 10% din cifra de afaceri.
De asemenea, există prevederi legale care permit autorităţilor statului să plafoneze preţurile unor produse, măsură care a fost deja luată zilele trecute de alte ţări europene în cazul măştilor medicale. Chiriţoiu a precizat că nu ar fi surprins dacă s-ar ajunge aici.
În acelaşi timp, Franţa anchetează o prezumtivă creştere frauduloasă a preţurilor la gelurile dezinfectante.
Bruno Le Maire, ministrul francez al Economiei, a anunţat că a demarat o anchetă oficială care vizează o prezumtivă creştere frauduloasă a preţurilor din magazinele franceze la gelurile dezinfectante în contextul epidemiei cauzate de noul tip de coronavirus, informează DPA.
Ministrul francez a dezvăluit pe Twitter că a fost informat în legătură cu faptul că preţurile la gelurile pentru dezinfectarea mâinilor s-au dublat sau chiar triplat în anumite magazine şi pe anumite site-uri de vânzări online.
"Chiar şi cea mai mică acţiune care face speculă pe seama coronavirusului va fi considerată inacceptabilă", a avertizat Bruno Le Maire.
Ministrul francez a mai spus că a redactat o propunere de proiect legislativ care să reglementeze preţurile pentru gelurile şi măştile sanitare, ce ar putea fi implementată imediat dacă se va dovedi că astfel de cazuri de speculă s-au generalizat pe teritoriul Franţei.


Articole înrudite