Monica Anisie, ministrul Educaţiei şi Cercetării, a aprobat, prin ordin, noul calendar de organizare şi desfăşurare a examenului naţional de Bacalaureat - 2020. Documentul urmează să fie publ ...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică de vreme severă, valabilă în intervalul 25 mai, ora 12.00 - 27 mai, ora 23.00. Potrivit, ANM, în intervalul menţ ...
Copiii cu vârsta mai mică de 5 ani sunt printre cei exceptaţi de la purtarea măştii, dar şi elevii şi studenţii în timpul orelor de curs, dacă se respectă distanţarea corespunzătoare, pre ...
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) recomandă contribuabililor interacţiunea la distanţă cu unităţile fiscale, şi în perioada decretării stării de alertă, pentru a nu fi z ...
Toate cele 8 sucursale regionale de cale ferată ale CFR Infrastructură au implementat măsuri speciale în staţiile de cale ferată, astfel încât pasagerii să fie informaţi permanent care sunt ...
Marile proiecte de investiţii în infrastructură au fost accelerate, iar în acest moment sunt 164 de kilometri de şantiere deschise pentru autostrăzi şi drumuri naţionale, a declarat, marţi se ...
Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC), Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov (AEBI), Asociaţia Elevilor din Maramureş (AEM) şi Asociaţia Vâlceană a Elevilor (AVE) condamnă ferm noua o ...
Electrica Furnizare, compania de furnizare a energiei electrice şi gazelor naturale din cadrul Grupului Electrica, aduce la cunoştinţa clienţilor săi, prin intermediul unui comunicat de presă, c ...
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) şi Ministerul Sănătăţii au emis un ordin comun, care stabileşte măsuri de prevenire şi combatere a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2 pentru unităţile ...
Ca urmare a unei Directive UE care priveşte produsele din tutun, pusă în practică în România prin legea 201/2016, vânzarea ţigărilor mentolate şi a celor cu capsulă de mentol va fi interzis ...
Pentru anul şcolar 2019-2020, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba ...
Vicepremierul Raluca Turcan a anunţat, joi, 14 mai 2020, adoptarea unei ordonanţe de urgenţă care prevede că operatorii de transport vor avea obligaţia să asigure transportul gratuit al elevilo ...
Purtarea măştii de protecţie şi păstrarea unei distanţe fizice de 1 metru faţă de cei din jur sunt obligatorii permanent pe Aeroportul Henri Coandă, începând cu data de 15 mai, potrivit une ...
Grecia va solicita turiştilor să prezinte la intrarea în ţară un test de coronavirus pe care l-au făcut înainte de plecarea din ţara de origine, a declarat, miercuri, secretarul de stat din ca ...
Jumătate dintre români cred că îşi vor schimba locul de muncă în următoarele 12 luni, iar dintre aceştia peste un sfert (29%) au în plan să schimbe domeniul de activitate, arată rezultatel ...
Europa are nevoie, mai mult ca niciodată, de un plan de investiţii pentru securitatea cibernetică adaptat la provocările generate de criza noului coronavirus, a declarat, ministrul Transporturilor ...