25 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
ANAF recomandă contribuabililor interacţiunea la distanţă cu unităţile fiscale, pe perioada stării de alertă
ANAF recomandă contribuabililor interacţiunea la distanţă cu unităţile fiscale, pe perioada stării de alertă

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) recomandă contribuabililor interacţiunea la distanţă cu unităţile fiscale, şi în perioada decretării stării de alertă, pentru a nu fi zădărnicit efortul întregii societăţi de limitare a răspândirii infectării cu noul coronavirus, informează Agerpres.
Potrivit unui comunicat al instituţiei, angajaţii Fiscului vor purta, în mod obligatoriu, măşti de protecţie (medicale/non-medicale) şi îşi vor igieniza mâinile de câte ori este nevoie. Totodată, acestora le va fi măsurată zilnic temperatura, la începutul programului de lucru, şi se va asigura o distanţă de minimum 1,5 m între angajaţii care lucrează la birouri, orientate faţă-spate sau spate-spate.
"Sunt monitorizate stocurile de materiale de protecţie la nivelul tuturor structurilor ANAF, fiind alimentate permanent; temperatura angajaţilor va fi măsurată zilnic, la începerea programului de lucru; sunt amplasate covoare dezinfectante la intrarea în fiecare unitate fiscală şi dispensere cu substanţe dezinfectante; punctele de acces în unităţile fiscale sunt dotate cu măşti pentru vizitatori şi soluţii pentru dezinfectarea mâinilor", se precizează în documentul citat.
Totodată, spaţiile şi suprafeţele intens utilizate vor fi dezinfectate de mai multe ori pe zi, iar suprafeţele de lucru vor fi dezinfectate periodic.
Alte măsuri vizează menţinerea programului de lucru decalat pentru evitarea aglomerărilor la intrarea/ieşirea din incinta unităţilor fiscale şi pentru limitarea numărului de angajaţi prezenţi în acelaşi timp, în aceeaşi incintă.
De asemenea, toate şedinţele, întâlnirile cu participare extinsă se realizează în sistem video conferinţă, iar delegaţiile/deplasările angajaţilor sunt suspendate în perioada următoare.
Săptămânal, se va efectua săptămânal nebulizarea încăperilor climatizate cu recircularea aerului şi se va efectua dezinfecţia instalaţiei de climatizare conform instrucţiunilor producătorului.
ANAF va menţine munca la domiciliu pentru salariaţii care îşi pot desfăşura activitatea la distanţă, iar procesul de dotare a acestora cu laptopuri/tablete va continua, în vederea creşterii procentului personalului care desfăşoară activităţi la distanţă. Concomitent, se va extinde utilizarea semnăturilor digitale, la nivelul aparatului propriu şi al structurilor teritoriale ale ANAF.
"Procesul de digitalizare a instituţiei este accelerat, în vederea extinderii capacităţii de furnizare online a serviciilor ANAF", precizează sursa citată.
La intrarea în toate sediile este afişat, în continuare, materialul informativ cu privire la mijloacele de comunicare la distanţă cu ANAF. Vor fi înfiinţate, temporar, camere de primire destinate vizitatorilor, ghişeele/casieriile vor fi protejate cu plăci de plexiglas şi vor fi organizate sensuri unice de intrare / ieşire a contribuabilor.
Pe perioada stării de alertă, este limitat accesul în cadrul spaţiilor destinate contribuabililor, astfel încât să se evite crearea de cozi/aglomeraţie, stabilindu-se o distanţă de cel puţin 1,5 m între persoane.


Articole înrudite