Probabil cel mai sărbătorit eveniment din lume, Crăciunul nostru modern este un produs de sute de ani de tradiţii seculare şi religioase din întreaga lume. Descoperiţi originile tradiţiilor de Craciun din întreaga lume, cum ar fi buşteanul Yule sau colindele. Şi, ştiaţi? – plantele Poinsettia sunt numite aşa de Joel R. Poinsett, un pastor american în Mexic, care a adus cu el planta cu funze verzi şi roşii din Mexic în America, în 1828.
Suedia: „God Jul!”
Cei mai mulţi locuitori ai ţărilor scandinave o sărbătoresc pe Santa Lucia (sau St. Lucy) în fiecare an, pe 13 decembrie. Celebrarea St. Lucia a început în Suedia, apoi s-a răspândit în Danemarca şi Finlanda, de la mijlocul secolului al 19-lea. În aceste ţări, această sărbătoare este considerată începutul sezonului de Crăciun şi, ca atare, este uneori menţionată ca „Micul Yule”. În mod tradiţional, fiica cea mare a unei familii se trezeşte devreme şi trezeşte fiecare membru al familiei, îmbrăcată într-o rochie lungă, albă, cu o eşarfă roşie, şi purtând o coroniţă din viţă de vie, cu nouă lumânări aprinse. În acea zi, ea este numită „Lussi” sau „Lussibruden (Lucy mireasa)”. Familia mănâncă, apoi, micul dejun într-o cameră luminată cu lumânări. Orice vânătoare sau pescuit de Sf. Lucia se face la lumina torţelor, iar oamenii îşi luminează intens casele. Noaptea, bărbaţii, femeile şi copiii poartă torţe într-o paradă. Noaptea se încheie atunci când toată lumea aruncă torţele pe un morman mare de paie, aprinzând un foc de tabară imens. În Finlanda, astăzi, o fată este aleasă pentru a fi Lucia şi ea este onorată într-o paradă în care este înconjurată de purtători de torţe.
Lumina este o temă principală a zilei Sfintei Lucia, la fel ca numele ei, care este derivat din cuvântul latin lux, adică lumină. Ziua ei se sărbătoreşte în apropierea celei mai scurte zi a anului, atunci când lumina soarelui începe iar să fie mai puternică. Lucia a trăit în Siracuza, în timpul secolului al patrulea, când persecuţia creştinilor era frecventă. Din păcate, mare parte din povestea ei s-a pierdut de-a lungul anilor. Potrivit unei legende comune, Lucia şi-a pierdut ochii când a fost torturată de Diocleţian pentru convingerile sale creştine. Alţii spun că e posibil să îşi fi scos singură ochii, pentru a protesta împotriva tratamentului precar faţă de creştini. Lucia este sfânta patroană a orbilor.
Finlanda: „Hyvää Joulua!”
Mulţi finlandezi merg la saună în Ajunul Crăciunului. Familiile se reunesc şi ascultă predica “Peace of Christmas” (Pace de Crăciun), difuzată la postul naţional de radio. Există obiceiul vizitării mormintelor celor dispăruţi din familie.
Norvegia: „Gledelig Jul!”
Norvegia este locul de naştere al buşteanului Yule. Nordicii antici foloseau buşteanul Yule pentru a celebra revenirea soarelui la solstiţiul de iarnă. „Yule” a venit de la cuvântul nordic „hweol”, care înseamnă roată. Nordicii credeau că Soarele e o roată mare de foc, care se rostogoleşte şi apoi se depărtează de Pământ. V-aţi întrebat vreodată de ce şemineul este o parte centrală a scenei tipice de Crăciun? Această tradiţie datează din vremea buşteanului nordic Yule. Acesta este, probabil, de asemenea, responsabil pentru popularitatea prăjiturilor lungi, cu brânză, în formă de buştean, în timpul sărbătorilor.
Germania: „Froehliche Weihnachten!”
Decorarea brazilor a fost întotdeauna o parte a tradiţiei germane a solstiţiului de iarnă. Primii „brazi de Crăciun” decoraţi în mod explicit şi numiţi după sărbătoarea creştină au apărut la Strasbourg, în Alsacia, la începutul secolului al 17-lea. După 1750, brazii de Crăciun au început să apară în divserse părţi ale Germaniei, şi chiar mai mult după 1771, când Johann Wolfgang von Goethe a vizitat Strasbourgul şi a inclus un pom de Crăciun în romanul său „Suferinţele tânărului Werther”. În anii 1820, primii imigranţi germani au decorat pomi de Crăciun în Pennsylvania. După ce prinţul german Albert s-a căsătorit cu Regina Victoria, el a introdus tradiţia bradului de Crăciun în Anglia. În 1848, primul ziar american a prezentat o imagine a unui brad de Crăciun, şi obiceiul s-a răspândit în aproape fiecare cămin în doar câţiva ani.
Mexic: „Feliz Navidad!”
În 1828, pastorul american în Mexic, Joel Poinsett R., a adus o plantă roşu-cu-verde din Mexic, în America. Cum coloritul ei a părut perfect pentru noua sărbătoare, plantele, care au fost numite poinsettia după Poinsett, au început să apara în sere încă din 1830. În 1870, magazinele din New York a început să le vândă la Crăciun. Prin anul 1900, acestea au devenit un simbol universal al sărbătorii. În Mexic, forme din hârtie creponată numite pinatas sunt umplute cu bomboane şi monede şi atârnate de tavan. Copiii se aşază la rând pentru a lovi în pinata, până se sparge, revărsând fel de fel de dulciuri pe podea. Copiii se bulucesc să adune o pradă cât mai mare de pe jos.
Anglia: „Merry Christmas!”
Un englez pe nume John Calcott Horsley a ajutat la popularizarea tradiţiei de a trimite felicitări de Crăciun, când a început să producă mici ilustrate cu scene festive şi cu urări scrise, la sfârşitul anilor 1830. Noile oficii poştale eficiente în Anglia şi în SUA au făcut din ele, aproape peste noapte, o senzaţie. Aproximativ în acelaşi timp, felicitări similare au fost realizate de R.H. Pease, primul producător american de felicitări, în Albany, New York, şi de Louis Prang, un german care a emigrat în America, în 1850.
Celţii şi teutonii au considerat mult timp vâscul având puteri magice. Se credea că are puterea de a vindeca rănile şi de a creşte fertilitatea. Celţii atârnau vâsc în case, în scopul de a le aduce noroc şi a alunga spiritele rele. În timpul sărbătorilor în epoca victoriană, englezii atârnau crenguţe de vâsc de plafoan şi deasupra uşilor. Dacă era cineva găsit în picioare, sub vâsc, era sărutat de altcineva din cameră, comportament nepracticat de obicei în societatea victoriană. Budinca de prune este un fel de mâncare englezesc datând din Evul Mediu. Grăsime, făină, zahăr, stafide, nuci şi mirodenii sunt legate lejer într-o pânză şi fierte până când ingredientele se umflă suficient pentru a umple cârpa. Aceasta este apoi desfăcută, conţinutul este feliat ca un tort şi acoperit cu cremă. Colindatul, de asemenea, a început în Anglia. Muzicanţii itineranţi se deplasau de la oraş la castelele şi casele bogaţilor. În schimbul interpretării lor, muzicanţii sperau să primească o masă caldă sau bani. În Statele Unite şi Anglia, copiii atârnă ciorapi la piciorul patului sau în apropierea unui şemineu, în Ajunul Crăciunului, sperând că acesta va fi umplut cu bunătăţi în timp ce dorm. În Scandinavia, în mod similar, copiii îşi lasă pantofii la şemineu. Această tradiţie poate data de la legendele despre Sfântul Nicolae. Una dintre legende povesteşte despre trei surori sărace, care nu s-au putut căsători pentru că nu aveau bani de zestre. Pentru a le salva de la a fi vândute de către tatăl lor, Sfântul Nicolae a lăsat fiecăreia dintre cele trei surori daruri în monede de aur. Una a alunecat pe horn şi a aterizat într-o o pereche de pantofi care erau lăsaţi pe vatră. Alta a intrat pe fereastră într-o pereche de ciorapi lăsaţi agăţaţi la foc, să se usuce.
Franţa: „Joyeux Noël!”
În Franţa, Crăciunul este numit Noel. Numele vine de la sintagma în franceză „les bonnes nouvelles”, adică veşti bune, şi face referire la Evanghelie. În sudul Franţei, unii fermieri ard un buştean în casă, de la Ajunul Crăciunului până la Anul Nou. Acest obicei vine dintr-o tradiţie străveche, în care agricultorii foloseau o parte dintr-un buştean pentru a asigura noroc pentru recoltele anului următor.
Italia: „Buon Natale!”
Italienii numesc Crăciunul „Il Natale”, adică „ziua naşterii”.
Australia
În Australia, sărbătoarea vine în mijlocul verii şi nu este neobişnuit pentru unele parţi din Australia să aibă 100 de grade Farenheit (aproape 38°C) în ziua de Crăciun. În timpul sezonului cald şi însorit australian de Crăciun, plaja şi grătarele în aer liber sunt ceva obişnuit. Tradiţionala sărbătoare a Crăciunului include reuniuni de familie, cadouri şi o masă caldă cu şuncă, curcan, carne de porc, fructe de mare sau grătare.
Ucraina: „Srozhdestvom Kristovym!”
Ucrainenii pregătesc un platou tradiţional, iar cel mai mic copil al familiei se uită pe fereastră să vadă apărând Luceafărul, semn că sărbătoarea poate începe.
Canada
Majoritatea tradiţiilor de Crăciun canadiene se aseamănă cu cele practicate în SUA. În nordul îndepărtat, eschimoşii sărbătoresc un festival al iernii, numit „sinck tuck”, cu petreceri şi daruri.
Grecia: „Kala Christouyenna!”
În Grecia, mulţi cred în „kallikantzeri”, spiriduşi care vin să fac răutăţi în cele 12 zile ale Crăciunului. Darurile se schimbă de obicei pe 1 ianuarie, de Sfântul Vasile.
America Centrală
O scenă a Nativităţii este decoraţiunea primordială în majoritatea naţiunilor din Europa de Sus, America de Sud şi America Centrală. Sfântul Francisc de Assisi a creat prima scenă a nativităţii în 1224, cu personaje vii, pentru a le explica discipolilor săi naşterea lui Iisus.
Jamestown, Virginia
Potrivit relatărilor căpitanului John Smith, primul lichior de ouă făcut în SUA a fost consumat de el în 1607, la Jamestown. Nog (bere tare) vine de la cuvântul grog (băutură spirtoasă), care se referă la orice băutură făcută cu rom.
