Tonul de Atlantic cu înotătoare albastre, Thunnus spp, este cea mai mare specie de ton iar aceşti peşti pot ajunge să trăiască şi 40 de ani. Animale migratoare, aceşti peşti se pot scufunda până la adâncimi de 1.200 de metri în căutarea prăzii sau pentru a se feri de prădători. Nu suficient însă pentru a scăpa de plasele pescarilor care prind ton, pentru că acest peşte este la mare căutare în bucătăria japoneză. Preţul incredibil de ridicat plătit pentru exemplarele mari de ton face ca pescarii să caute să prindă în special exemplarele mature, reproducătoare, iar pescuitul lor excesiv a adus această specie în pericol de dispariţie, conform organizaţiei World Wildlife Found. Un exemplar matur de ton poate ajunge la 700 kilograme şi poate măsura 3 metri lungime. Animale superb adaptate pentru vânătoare subacvatică, aceşti peşti au corpul asemănător unei torpile. Încă din stadiul de puiet, tonul este un prădător de temut, urmărind bancuri de hering, macrou şi atacând chiar şi anghile. Aceşti peşti îşi folosesc în principal simţul vizual pentru a prinde prada şi sunt peştii osoşi cu cea mai bună vedere. Există trei subspecii de ton cu înotătoare albastre: tonul de Atlantic (cea mai ameninţată cu dispariţia), tonul de Pacific şi tonul de sud. Majoritatea capturilor de ton de Atlantic au loc în Marea Mediterană. Peştele reprezintă o importantă sursă de proteine în numeroase diete din lume. Americanii, spre exemplu, consumă anual aproximativ 2,5 miliarde de tone de peşte anual. Un raport dat publicităţii recent de WWF avertizează că peste 85% din numărul total al peştilor din mările şi oceanele lumii sunt ameninţaţi de pescuitul intensiv sau de braconaj. Tonul de Atlantic este considerat o delicatesă în bucătăria niponă, unde este servit crud, sub formă de sushi sau sashimi. Recordul de preţ cu care un restaurant din Japonia a cumpărat un astfel de peşte este de peste 1,75 milioane de dolari! Încurajaţi de astfel de preţuri, pescarii caută cu precădere exemplarele mature, reproducătoare, care au puţini duşmani naturali. Pentru prinderea acestor peşti sunt folosite proceduri din ce în ce mai rafinate, iar rezultatul este că specia a devenit ameninţată cu dispariţia. Tonul este un prădător de top în lanţul trofic marin, iar dispariţia sa ar provoca importante dezechilibre în ecosistem.
Şi soarta celui mai rapid rechin din lume este ameninţată
Dovezile obţinute cu ajutorul sistemelor de localizare prin satelit au demonstrat că rata de mortalitate prin pescuit a celui mai rapid rechin din lume a fost dramatic subestimată până în prezent, se arată într-un studiu realizat în Statele Unite şi publicat în "Journal Proceedings of the Royal Society B", citat de Science Daily. Rata de mortalitate prin pescuit a rechinului mako cu înotătoare scurte din vestul Atlanticului de Nord este considerabil mai mare decât se estimase iniţial pe baza raportărilor primite de la unităţile de pescuit care capturau accidental astfel de exemplare, se arată în studiul realizat prin intermediul sistemelor de localizare prin satelit de către o echipă de oameni de ştiinţă de la Institutul de Cercetare Guy Harvey (GHRI) al universităţii americane Nova Southeastern şi de la Universitatea Rhode Island. "Până acum, datele obţinute pentru a determina rata de mortalitate prin pescuit, un parametru-cheie utilizat ca indicator al sănătăţii efectivelor de rechini, au depins în cea mai mare parte de raportările proprii primite de la pescari", potrivit lui Mahmood Shivji, unul dintre autorii principali ai cercetării şi director al GHRI. "Problema constă în faptul că nu toţi pescarii raportează în acelaşi mod, iar unii dintre ei pot chiar să subraporteze capturile de rechini mako, astfel că fiabilitatea acestor date este îndoielnică", a adăugat acesta, conform Science Daily. "Urmărirea prin satelit a rechinilor mako şi chiar a altor specii de peşti poate fi o modalitate eficientă în privinţa timpului şi care nu mai depinde de datele colectate de unităţile de pescuit", a explicat Michael Byrne, autor principal al lucrării . Acesta a precizat că datele obţinute astfel au demonstrat că rechinii mako au pătruns în zone gestionate de 19 ţări, acest lucru "subliniind cât de important este ca statele să conclucreze îndeaproape pentru a contribui la gestionarea şi conservarea acestor călători oceanici pe distanţe lungi". Datele colectate indică faptul că 30% dintre cei 40 de rechini urmăriţi prin satelit au fost capturaţi de vasele de pescuit. După realizarea unui model privind probabilitatea ca un rechin mako să supravieţuiască timp de un an fără a fi capturat (o şansă de 72%) şi după estimarea a şanselor de mortalitate prin pescuit, cercetătorii au determinat că rata la care rechinii mako cu înotătoare scurte au fost omorâţi în urma activităţii navelor de pescuit a fost de fapt de zece ori mai mare decât se credea anterior, o cifră considerată "uriaşă din punct de vedere al conservării şi protecţiei" de Bradley Wetherbee, om de ştiinţă la Departamentul de Ştiinţe Biologice al Universităţii Rhode Island, membru al GHRI. La nivel mondial, efectivele a numeroase specii de rechini au înregistrat un declin, exploatarea excesivă a resurselor piscicole fiind principala cauză, mai arată sursa citată.
