28 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Sugestii pentru mesele de Crăciun şi de Revelion
Sugestii pentru mesele de Crăciun şi de Revelion

La 25 decembrie, creştinii din lumea întreagă celebrează Sfânta sărbătoare a Crăciunului, marcând, astfel, naşterea Domului Iisus Hristos, primul praznic împărătesc cu dată fixă.
Pe meleagurile noastre, Crăciunul îi aduce laolaltă pe toţi ai casei. Este o sărbătoare a familiei, care îi reuneşte în jurul mesei pe toţi cei dragi, de la mic la mare. În mod tradiţional, masa de Crăciun este îmbelşugată, cu preparate tradiţionale precum tobă, caltaboş, sângerete sau şorici, servite ca aperitive, dar şi cu sărmăluţe, cu friptură de porc şi cu cozonaci pufoşi.
Calităţile gustative ale acestor preparate sunt potenţate, însă, de un vin corect ales, iar reuşita mesei depinde în mare măsură tocmai de această armonizare a vinurilor cu mâncarea. Specialiştii recomandă alegerea vinului în funcţie de meniul pregătit pentru masa de Crăciun, care are la bază, în mod tradiţional, carnea de porc, mai grasă şi săţioasă. Astfel, un vin potrivit ar trebui să ajute la procesarea şi la absorbţia grăsimilor, dar nu în ultimul rând să completeze aromele acestor bucate.

Ce mâncăm şi ce bem

În mod obişnuit, la o masă se beau între unu şi trei tipuri de vin, în funcţie de preferinţele consumatorilor, de posibilităţi şi de caracterul mesei, dacă aceasta se serveşte în familie, între prieteni, este o masă festivă, o masă tradiţională etc., potrivit prof. dr. Liviu Dejeu, în cartea ''Vinul şi sănătatea''. Mâncărurile se servesc şi ele într-o ordine anume, respectându-se o anumită gradare a gusturilor: felurile de mâncare sărate le preced pe cele dulci, cele foarte condimentate nu se servesc la începutul mesei, ci ceva mai târziu etc. În mod similar, vinurile respectă şi ele anumite reguli: vinurile tinere se servesc înaintea celor vechi, cele uşoare înaintea celor mai corpolente; cele reci înaintea celor aduse la temperatura camerei; cele seci se servesc întotdeauna înaintea celor demiseci, demidulci şi dulci; vinurile albe seci, înaintea celor roşii; iar cele roşii înaintea celor albe dulci. Respectarea acestor reguli generale se bazează pe principiul că "un vin pe care îl bem nu trebuie să ne facă să-l regretăm pe cel pe care l-am băut anterior".
La noi, se păstrează obiceiul ca înainte de masă să se servească ca aperitiv o băutură spirtoasă, în special tradiţionala ţuică, "băutură eminamente naţională", după cum o numea epigramistul Păstorel Teodoreanu, dar specialiştii consideră că acest tip de băutură este prea "agresiv" atât pentru bolta palatină, cât mai ales pentru organele implicate în metabolizarea alcoolului, prin urmare, se recomandă ca, în aşteptarea mesei, să se servească un vin spumant sec, care să deschidă pofta de mâncare.
În mod obişnuit, aperitivele, fie ele calde sau reci, se armonizează foarte bine cu vinuri albe seci, cum ar fi Fetească albă, Fetească regală, Riesling italian, Traminer, Aligoté, Galbenă de Odobeşti, Zghihară de Huşi etc. La masa de Crăciun, însă, majoritatea gospodinelor pregătesc preparatele tradiţionale din carne de porc, cum ar fi toba, sângeretele sau caltaboşul. Radu Anton Roman, în volumul ''Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti'', recomanda, pentru sângerete, vinul de Fetească albă de Halmeu sau Mustoasă de Valea lui Mihai, ''vin sec ca o coacăză verde, având un fel de aromă vegetală uscată şi, lucrul cel mai bun la acest vin de băut cu burta, un gust de zeamă de fruct verde şi amărui ce rămâne, rămâne, dezmiardă...'' Cât despre caltaboş, Radu Anton Roman spune că acesta ''se va bucura enorm de un vin fiert. Ba chiar şi de un Riesling italian, sec şi înfipt de Mocrea — Arad (ce marcă celebră!), ori de o Fetească albă de Alba (altă vedetă!), mai moale, mai languroasă (...)'' Un alt aperitiv tradiţional este piftia, preparată cu multe condimente şi cu usturoi, ceea ce-i conferă o aromă puternică. Prin urmare, ea se armonizează cu un vin roşu la fel de aromat, cum ar fi Merlot.
La supe, ciorbe, creme, de obicei nu se recomandă vinuri, excepţie făcând doar anumite ciorbe concentrate din peşte, care pot fi însoţite de un vin alb sec, tare, sau de vinul care va acompania felul următor de mâncare.
De la masa de Crăciun nu pot lipsi tradiţionalele sarmale, care sunt cel mai bine apreciate alături de Cabernet Sauvignon, Pinot noir, Fetească neagră sau Băbească neagră. Mai mult decât atât, epigramistul Păstorel Teodoreanu recomandă ca sarmalele din carne de porc şi viţel să fie fierte în vin alb şi rumenite la cuptor.
Pentru friptura de porc, considerată piesa de rezistenţă a meselor tradiţionale de iarnă, vinul este chiar o necesitate. Dacă până acum nu am dorit să asociem niciunui fel de mâncare băutura lui Bachus, acesta este momentul în care se impune un pahar de vin, care să-i potenţeze gustul. Recomandarea pentru friptura de porc este vinul roşu, sec, cum ar fi cel de Cabernet Sauvignon. De regulă, friptura de porc este însoţită, pe platou, de cârnaţi. În cazul în care cârnaţii se servesc separat, poate chiar la aperitiv, aceştia se potrivesc foarte bine cu o gamă mai largă de vinuri, precum Frâncuşă, Grasă, Zghihară, Busuioacă, Tămâioasă, Fetească neagră, Băbească neagră, Galbenă, Plăvaie, Roşioară, Creaţă, Mustoasă, Crâmpoşie, Cadarcă, Iordană.
Desertul tradiţional pentru masa de Crăciun îl reprezintă cozonacii, care se armonizează foarte bine cu vinuri albe sau rozé, dulci, precum Grasă de Cotnari, Tămâioasă românească sau Busuioacă de Bohotin.
La sfârşitul mesei, vinarsul sau coniacul vor însoţi cafeaua, ele îndeplinind şi funcţia de băutură digestivă.

Meniu ca la carte de Revelion

Noaptea de Revelion este un alt prilej de sărbătoare, la doar o săptămână distanţă de Sfânta sărbătoare a Crăciunului, de data aceasta fiind marcată trecerea dintre ani. Pe lângă preparatele tradiţionale pe care le-am prezentat mai sus, care se pot servi şi de Revelion, pentru această noapte se pregătesc şi alte bunătăţi, mai deosebite. Aperitivele oferă un amestec de gusturi, iar asocierea fiecărui aperitiv cu un sigur vin nu este posibilă. Prin urmare, se poate folosi un vin alb sec sau demisec sau putem ţine cont de aperitivele care predomină.
Astfel, salata de boeuf, spre exemplu, se armonizează foarte bine cu un vin de Fetească albă sau Aligoté. Din noaptea de Revelion, se spune că este bine să nu lipsească de pe masă preparatele din peşte, care merg foarte bine cu vinuri albe, precum Riesling italian, Fetească albă, Sauvignon, Aligoté. Totodată, fructele de mare sunt foarte bune alături de un vin de Chardonnay sau de Muscat Ottonel, scoicile şi creveţii, alături de Sauvignon blanc, fois gras alături de Pinot gris, iar aperitivele din brânză, alături de Fetească albă sau de Frâncuşă.
De obicei, desertul din noaptea de Revelion este tortul, iar în cazul în care acesta a fost preparat cu multă ciocolată, i se poate totuşi alătura un vin precum Merlot-ul. Totodată, de la această masă nu poate lipsi vinul spumant, deschis chiar în momentul trecerii dintre ani.
Nu trebuie să uităm, însă, de temperatura la care se serveşte vinul. În principiu, cu cât un vin este mai dulce, cu atât el trebuie servit mai rece, notează prof. dr. Liviu Dejeu. Totodată, vinurile tinere se servesc întotdeauna mai reci decât cele vechi. Ca o regulă generală, vinurile albe şi rozé se servesc la temperaturi cuprinse între 10 şi 12 grade Celsius, iar cele albe mai extractive şi catifelate pot ajunge până la 13-14 grade Celsius. Vinurile albe dulci se servesc la temperaturi de 7-9 grade Celsius. În privinţa vinurilor roşii, acestea se servesc la 15-18 grade Celsius. În trecut, se recomanda consumarea acestora la "temperatura camerei", dar pe atunci temperaturile din locuinţe se situau în jur de 17-18 grade Celsius, prin urmare, în prezent, acest concept nu mai este relevant. Vinurile roşii mai uşoare sunt puse mai bine în valoare la temperaturi mai scăzute, între 12-14 grade Celsius. Cât priveşte vinurile spumante, acestea se servesc la temperaturi de 6-8 grade Celsius, această temperatură permiţând o perlare (degajare a bulelor) de lungă durată.
Şi, cum la orice sărbătoare ar trebui să dăm dovadă de cumpătare, aceasta ar trebui să caracterizeze şi mesele de Crăciun şi de Revelion. Prin urmare, se recomandă moderaţie atât în ceea ce priveşte mâncarea, cât şi în ceea ce priveşte consumul de alcool.


Articole înrudite