Deşi la un moment dat a fost considerată o specie dispărută, dihorul cu picioare negre, Mustela nigripes, singura specie de dihor din America de Nord şi, totodată, o specie endemică acestui areal geografic, a reuşit să reziste datorită eforturilor autorităţilor şi organizaţiilor pentru protecţia mediului şi animalelor, însă aceste animale carnivore sunt încă ameninţate cu dispariţia, conform organizaţiei World Wildlife Found (WWF).
În ultimele trei decenii, autorităţi statale şi federale din SUA, organizaţii pentru protecţia animalelor, parcuri zoologice şi chiar reprezentanţi ai triburilor amerindiene şi proprietari de pământ particulari şi-au unit eforturile pentru a oferi acestei specii de dihori o şansă de supravieţuire. În prezent, specia subzistă printr-o populaţie de aproximativ 370 de animale în habitatul său natural.
Dihorul cu picioare negre, care trăieşte în zonele de câmpie din America de Nord, poate cântări aproximativ 1 kilogram şi măsoară până la 60 de centimetri lungime.
Conform WWF, dihorul cu picioare negre este una dintre cele mai ameninţate specii de mamifere din America de Nord. Creşterea populaţiei de dihori în mediul natural semnifică sănătatea ecosistemului de câmpie de care aceste animale sunt dependente pentru a supravieţui. Principalele pericole pentru această specie sunt pierderile de habitat şi bolile.
Dihorii sunt complet dependenţi de câinii de preerie, nişte rozătoare înrudite cu marmotele, pentru hrană, adăpost şi pentru a-şi creşte puii.
În prezent, biologii îşi pun speranţele pentru salvarea acestei specii într-o combinaţie neobişnuită de drone şi unt de arahide. Atât dronele cât şi untul de arahide sunt folosite pentru a-i ajuta pe dihorii cu picioare negre şi principala lor pradă, câinii de preerie, să lupte împotriva unei boli mortale. Cercetătorii le oferă momeală cu gust de unt de arahide, impregnată cu un vaccin împotriva unei maladii bacteriene mortale, pesta de pădure (sylvatic plague), produsă de bacteria Yersinia pestis (aceaşi bacterie care, transmisă de la şobolan la om, produce ciuma bubonică). Atât câinii de preerie cât şi dihorii nord-americani nu pot face faţă acestei bacterii alogene, faţă de care nu au sistemul imunitar pregătit să răspundă. Odată ce o colonie de câini de preerie este infectată cu această bacterie, toate exemplarele mor în interval de timp de câteva săptămâni şi odată cu ele şi dihorii care se hrănesc cu aceste rozătoare.
