28 FEBRUARIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Poşta Română implementează un sistem anti-mită: «Spunem STOP CORUPŢIEI»
Poşta Română implementează un sistem anti-mită: «Spunem STOP CORUPŢIEI»

Compania Naţională „Poşta Română” a obţinut la finalul lunii ianuarie 2025 certificarea ce atestă implementarea unui sistem eficient de management anti-mită, devenind astfel "un exemplu de integritate şi transparenţă", potrivit unui comunicat al companiei: "Este o premieră în istoria liderului serviciilor poştale şi de curierat din România, alăturându-se pe lista scurtă a companiilor cu acţionariat de stat ce au implementat ISO 37001".

Astfel, în data de 29 ianuarie 2025, Poşta Română a primit certificatul ISO 37001, emis de o entitate specializată, care confirmă faptul că întregul sistem al companiei respectă cele mai înalte standarde de integritate şi anti-corupţie. Standardul ISO 37001 este conceput pentru a ajuta organizaţiile să dezvolte şi să implementeze un sistem eficient de prevenire a mitei, întărind măsurile deja existente de siguranţă şi transparenţă.

Ce înseamnă un sistem de management anti-mită

Sistemul de management anti-mită este un cadru esenţial pentru combaterea corupţiei, prin stabilirea unei culturi a integrităţii şi transparenţei. Acesta implementează controale adecvate pentru a spori şansele de a detecta mita şi a reduce riscurile acesteia în cadrul organizaţiei. Implementarea ISO 37001 include măsuri precum adoptarea unei politici stricte anti-mită, formarea personalului, evaluarea riscurilor pentru proiecte şi parteneri de afaceri, instituirea procedurilor de raportare şi investigare şi implementarea unor măsuri financiare şi comerciale stricte.

Această certificare reprezintă un pas important pentru Poşta Română în direcţia consolidării unei culturi etice, promovând transparenţa şi responsabilitatea în toate activităţile sale. Managementul companiei a fost implicat pe deplin în implementarea şi comunicarea acestui program, care a fost transmis întregului personal, dar şi partenerilor externi, cum ar fi contractori şi furnizori.

„La Poşta Română SE POATE! Spunem STOP CORUPŢIEI şi menţinem un sistem robust de management ANTI-MITĂ! Obţinerea certificării ISO 37001 reprezintă un moment de referinţă în evoluţia Poştei Române. Acest pas important nu doar că întăreşte angajamentul nostru faţă de integritate şi transparenţă, dar confirmă şi determinarea noastră de a construi un mediu de lucru corect şi responsabil. La Poşta Română, considerăm că fiecare acţiune pe care o întreprindem trebuie să reflecte cele mai înalte standarde de etică şi să contribuie la crearea unui climat de încredere, atât pentru angajaţi, cât şi pentru parteneri şi clienţi”, a menţionat Valentin Ştefan, directorul general al Poştei Române.

Implementarea sistemului de management anti-mită este esenţială pentru asigurarea unei guvernanţe corecte şi transparente. "Poşta Română îşi reafirmă angajamentul de a combate corupţia şi de a susţine un mediu de business bazat pe principii de integritate. SE POATE şi la POŞTA ROMÂNĂ să avem: Integritate, Transparenţă şi Conformitate!", se mai arată în comunicatul citat.


Articole înrudite