Proiectul HEC (The Habitable Exoplanets Catalog) a sărbătorit aniversarea unui an de la debut, cercetătorii anunţând că până acum proiectul a depăşit cele mai optimiste aşteptări. „Ne-am fi aşteptat să adăugăm una sau maxim două planete în acest catalog în primul său an de existenţă”, a declarat Abel Mendez, coordonatorul acestui proiect şi totodată directorul Planetary Habitability Laboratory din cadrul Universităţii Puerto Rico. „Adăugarea altor cinci planete locuibile pe lângă cele două deja cunoscute a depăşit aşteptările tuturor”, a adăugat cercetătorul. „Deoarece există multe comunicate de presă care anunţă descoperirea unor planete locuibile, acest lucru ar putea crea confuzie, astfel că am decis că ar fi o iniţiativă utilă să elaborăm un catalog ce poate fi consultat de toată lumea”, a explicat profesorul Mendez. Expertul afirmă că îmbunătăţirea instrumentelor ştiinţifice şi a tehnicilor folosite pentru identificarea planetelor aflate în afara sistemului solar duce la accelerarea ritmului în care sunt descoperite aceste corpuri cereşti.
Până acum, cercetătorii au descoperit 80 de exoplanete cu dimensiuni similare cu cele ale Terrei, dar doar câteva dintre acestea se află la distanţa potrivită de steaua lor pentru a avea apă sub formă lichidă la suprafaţă. Catalogul elaborat de cercetători foloseşte mai mulţi indici pentru a clasifica planetele. În total, 7 planete au fost incluse până acum în Catalogul Exoplanetelor Locuibile: Gliese 581d, HD 85512b, Kepler 22b, Gliese 667Cc, Gliese 581g, Gliese 163c, HD 40307g. Toate aceste exoplanete sunt „SuperPământuri”, având dimensiuni mult mai mari decât Terra, dar având potenţialul de a găzdui forme de viaţă. Până acum, oamenii de ştiinţă nu au descoperit o planetă similară Pământului din toate punctele de vedere.