Situl oraşului antic Incahuasi ("reşedinţa împăraţilor incaşi") străjuieşte şi acum valea râului Canete, fiind poziţionat la o distanţă de aproximativ 160 de km faţă de capitala peruană Lima. În anul 2013, arheologii au făcut aici o descoperire extrem de interesantă, găsind 29 de artefacte cunoscute sub numele de qippu. Acestea sunt formate dintr-un sistem de sfori şi erau utilizate de incaşi atât pentru a realiza evidenţa bunurilor pe care le aveau, dar şi pentru a comunica. Ele constau dintr-un număr variat de sfori realizate din bumbac sau lână provenind din tunderea unor animale precum lama sau alpaca. Aceste sfori sunt legate între ele, formând noduri, de unde şi numele qippu, însemnând "nod". Unele dintre aceste artefacte erau extrem de complexe, fiind formate chiar şi din 2.000 de sfori.
Deşi oamenii de ştiinţă au putut descifra modul în care qippu funcţionează, ei cred că astfel de sisteme ascund secrete pe care nu le vom afla prea curând. Până acum se cunoaşte faptul că nodurile reprezentau cifre, iar aranjarea lor pe lungimea sforii corespundea unei operaţii matematice, precum adunarea sau scăderea.
Dispozitive de acest gen au fost descoperite şi înainte de anul 2013, însă doar în mormintele scribilor incaşi, despre care se presupune că le-ar fi inventat şi folosit. În schimb, descoperirile făcute în urmă cu 3 ani au fost făcute în magaziile în care erau depozitate produse agricole precum porumbul, piperul sau fasolea.
"Putem observa cum qippu folosit pentru ardeii iuţi diferă faţă de cel utilizat pentru alune, după modul în care au fost colorate sforile. Astfel, putem concepe un sistem de semne, pe care îl putem folosi pentru a cunoaşte mai multe informaţii despre lumea incaşilor", a declarat Gary Urton, cercetător în cadrul Universităţii Harvard.
În momentul de faţă, cele 29 de qippu se află în laboratorul de conservare "Patricia Landa" din Lima, unde sunt pregătite pentru a fi examinate de către cercetători. Arheologii sunt de părere că astfel de dispozitive urmează să mai fie descoperite în viitorul apropiat.