26 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Amerindienii, primii locuitori ai continentului nord-american, ar proveni dintr-o mică regiune montană din sudul Siberiei, potrivit studiului unei echipe de antropologi americani şi ruşi, publicat în The American Journal of Human Genetics.
Regiunea siberiană numită Altai "este un loc-cheie caracterizat de migraţia a numeroase populaţii de câteva mii de ani", explică Theodore Schurr, profesor de antropologie la Universitatea Pennsylvania, unul dintre principalii autori ai acestei cercetări. Unele din aceste popoare ar fi strămoşii primilor americani şi ar fi ajuns pe continentul american în urmă cu 20.000 - 25.000 de ani, din Altai, ce face în prezent parte din Federaţia Rusă. De provenienţă asiatică, aceste popoare ar fi traversat Siberia şi ar fi trecut prin strâmtoarea Bering, care nu era acoperită de ape în acea perioadă, în America. Cercetătorii au analizat ADN-ul cromozomului Y, transmis de tată, la amerindieni şi la indigenii din Altaiul de Sud, descoperind o mutaţie genetică unică la ambele populaţii. Similarităţi au fost descoperite şi în genomul mitocondrial - moştenit de la mamă - la cele două grupuri. Totodată, autorii studiului au calculat de cât timp a fost nevoie ca aceste mutaţii să apară. Potrivit estimărilor lor, populaţia din Altai s-a diferenţiat genetic de cea a amerindienilor în urmă cu 13.000 - 14.000 de ani. Aceste date sunt în concordanţă cu cele referitoare la primele migraţii din Siberia către America, ce ar fi avut loc în urmă cu 15.000 - 20.000 de ani.


Articole înrudite