"Suntem naţiunea care tocmai a câştigat şase premii Nobel - şi fiecare dintre laureaţi este un imigrant", scria pe contul său oficial de Twitter Barack Obama, la 13 octombrie 2016, pe când era încă POTUS sau President of the United States. Începând cu anii celui de-al Doilea Război Mondial, Statele Unite, o federaţie de imigranţi, au dominat cele patru domenii ştiinţifice de excelenţă ce sunt răsplătite cu premiul Nobel - chimie, fizică, medicină şi economie. Ediţia din 2016 a premiilor Nobel a adus o confirmare a acestei tradiţii a excelenţei ştiinţifice americane, cu o singură menţiune: nici unul dintre cei 9 savanţi care şi-au împărţit premiile Nobel de la domeniile ştiinţifice nu s-a născut în SUA, însă şase dintre aceştia lucrează în universităţi americane şi s-au stabilit pe teritoriul american, conform unui material publicat de theconversation.com.
Cu alte cuvinte, anul trecut, la fel ca şi în mulţi alţi ani, povestea succesului american la premiile Nobel a fost o poveste a imigranţilor. Într-o perioadă de timp când, după venirea la Casa Albă a lui Donald Trump, subiectul imigraţiei a devenit unul foarte controversat, acest lucru nu poate fi trecut cu vederea.
Numărul mare de laureaţi americani ai premiului Nobel este dovada unui sistem ştiinţific care funcţionează la un nivel spectaculos de excelenţă. Instituţiile academice americane şi-au făcut o tradiţie din a atrage inteligenţa din toate colţurile lumii, oferindu-le oamenilor de ştiinţă condiţii ideale de a-şi continua cercetările. Evident că sunt şi alte aspecte care contribuie la succesul sistemului ştiinţific american, însă această deschidere şi capacitatea de a atrage oameni de ştiinţă din alte ţări reprezintă, fără îndoială, una dintre explicaţiile importante ale acestui succes.
Această reţetă a succesului academic a fost preluată şi de alte ţări care încearcă să copieze modelul american. Spre exemplu, ţări precum Singapore, Coreea de Sud şi chiar Arabia Saudită investesc foarte mulţi bani în construcţia propriilor centre de cercetare şi încearcă să atragă cei mai buni oameni de ştiinţă din lume, oferindu-le salarii stimulente şi accesul la facilităţi moderne de cercetare. Aceste lucruri ajută, dar nu sunt suficiente în condiţiile în care, pe lângă salarii şi dotări, universităţile americane au deja o bogată tradiţie de a-i atrage pe cei mai buni oameni de ştiinţă şi cercetători din lume.
Povestea lui Ahmed H. Zewail, care a obţinut Nobelul pentru Chimie în 1999, are putere de exemplu pentru caracterul excepţional al mediului academic american şi pentru cultura deschiderii în care funcţionează acest sistem. Scriind despre călătoria lui din Egiptul originar până în mediul academic american, Zewail descrie cum a fost primit cu braţele deschise de toate universităţile cu care a colaborat — fie ca student la University of Pennsylvania, fie urmând cursuri postdoctorale la University of California, Berkeley sau ca profesor la California Institute of Technology.
"Familia mea din domeniul ştiinţei provine din toate colţurile lumii iar membrii ei vin din medii variate, din culturi diferite şi au abilităţi diferite. Diversitatea acestei 'mici lumi' cu care intram în contact zilnic mi-a oferit cel mai stimulant mediu de muncă pe care mi l-aş fi putut dori, cu multe provocări şi cu şi mai mult optimism", mărturisea el.
Întreaga istorie a premiilor Nobel este, de fapt, o lentilă foarte clară prin care se poate vedea acest lucru. Primul savant american care a câştigat premiul Nobel la o categorie ştiinţifică este Albert A. Michelson. El a fost premiat în anul 1907 pentru cercetări privind viteza luminii. Părinţii lui Michelson au imigrat în Statele Unite din regiunea Strzelnom, aflată pe atunci în Prusia, iar în prezent în Polonia. Michelson avea pe atunci doar 2 ani.
De la decernarea primelor premii în anul 1901 şi până în prezent, Nobelul a fost acordat de 579 de ori şi a fost primit de 911 personalităţi şi organizaţii. În total, peste 350 de premii Nobel au fost câştigate de cercetători americani, iar dintre aceştia mai mult de 100 erau imigranţi. Nicio altă ţară din lume nu se poate nici măcar apropia de acest palmares impresionant pentru ştiinţa americană. Singurele două ţări din lume care se mai pot mândri cu peste 100 de laureaţi sunt Marea Britanie şi Germania. Demn de amintit este şi faptul că unii laureaţi britanici şi germani locuiau şi lucrau tot în SUA când au primit prestigiosul premiu.
Mai mult decât atât, dacă toţi imigranţii americani laureaţi ai premiului Nobel ar fi fost incluşi într-o categorie proprie, atunci numărul lor l-ar fi întrecut pe cel al laureaţilor din orice altă ţară cu excepţia SUA.
Fără îndoială că în prezent se manifestă o mişcare globală a inteligenţelor şi ideilor, o mişcare ce interpretează un rol central în inovaţia ştiinţifică şi în evoluţia tehnologică. Statele Unite ale Americii au contribuit şi au beneficiat deopotrivă de pe urma acestei mobilităţi a inteligenţelor. Odată cu extinderea globalizării, un fenomen căruia i se opun sectarele curente naţionaliste, circulaţia inteligenţei se va intensifica iar rezultatele vor fi în beneficiul tuturor oamenilor nu doar al anumitor ţări. Ilustrativ este exemplul premiilor Nobel pentru discipline ştiinţifice ce au ajuns în SUA în ultimii 2 ani. Dintre cei 10 laureaţi care trăiesc, predau şi cercetează în Statele Unite, toţi în afară de unul s-au născut în afara graniţelor pe care le închide Donald Trump, iar şase dintre ei au studiat în universităţi americane.
Susţinătorii lui Trump din SUA, la fel ca şi susţinătorii Brexitului aflaţi de această parte a Atlanticului, par îngrijoraţi că deschiderea spre imigranţi ar duce la pierderea măreţiei de odinioară a acestor ţări, dar după cum stă mărturie povestea de succes a cercetării şi inovaţiei americane recompensată cu atâtea şi atâtea premii Nobel, se înşeală amarnic, comentează sursa citată.
