Cunoscută ca ''regină a florilor de toamnă'', crizantema este una dintre principalele specii floricole, cu o varietate foarte mare de forme şi culori şi cu posibilităţi largi de cultură. Genul Chrysanthemum face parte din familia Compositae şi este originar din Asia, Europa şi Africa. Numele său este de origine greacă, ''chrysos'' însemnând ''aur'' şi ''anthemon'' însemnând ''floare'', făcând astfel trimitere la frumuseţea sa deosebită, asemănătoare unei ploi de aur.
O floare de legendă
Crizantemele, flori ale culturii asiatice, sunt disputate între China şi Japonia, fiecare ţară având propriile legende care să ateste originea lor. Astfel, potrivit unei vechi poveşti chinezeşti, Keu Tze Tung a fost nevoit să fugă în Valea Crizantemelor, după ce ofensase un împărat. Aici, pentru a-şi potoli setea, a băut roua de pe petalele crizantemelor, devenind, în acest fel, nemuritor. În credinţa budistă, acest dar al zeilor se explică prin faptul că, înainte de a bea rouă, Tung scrisese un text sacru pe petalele crizantemelor din vale.
O altă legendă chinezească ne spune că acum 3.000 de ani, un împărat, speriat de faptul că îmbătrânea, a aflat că pe Insula Libelulei, din Marea Soarelui Răsare (Japonia), creştea o plantă fermecată care îi putea aduce tinereţea veşnică, dar care nu putea fi culeasă decât de cei foarte tineri. Aşa că împăratul trimise acolo 12 flăcăi şi 12 fecioare. Ajunşi acolo cu greu, după o călătorie în care au întâmpinat mari greutăţi, tinerii nu au găsit nicio plantă fermecată, şi niciun locuitori, aşa că au decis să se stabilească aici, alegând crizantema, pe care o aduseseră cu ei, ca simbol al naţiunii lor.
Supranumită ''floarea Orientului'' sau ''floarea vieţii'', crizantema este una dintre cele mai preţioase flori, dar şi una dintre cele mai graţioase plante chinezeşti, statut pe care îl împărtăşeşte cu orhideea, bambusul şi prunul chinezesc (''ume''). Potrivit unei vechi zicale din China, cei ce doresc să fie fericiţi toată viaţa, trebuie să cultive crizanteme, aceste flori fiind asociate cu vârsta înaintată, dar şi cu înţelepciunea. Primul cultivator de crizanteme menţionat documentar a fost Tao Yanming (anul 400), iar după moartea sa, oraşul său a primit numele de ''Juxian'', însemnând ''oraşul crizantemelor''.
Pe de altă parte, japonezii au şi ei propriile legende legate de crizantemă. Se spune că, la începutul lumii, erau mulţi zei în cer, aşa încât o parte dintre ei au fost trimişi pe Pământ, printre care şi zeul Izanagi cu zeiţa Izanami. Aceasta a creat aici mai mulţi zei, dar a murit atunci când a creat zeul focului. Zeul Izanagi a făcut tot posibilul pentru a o readuce la viaţă, dar nu a reuşit. A mers atunci la râu, pentru a se scălda în apa lui purificatoare, dar aici, hainele pe care le-a dat jos s-au transformat, la atingerea pământului, în 12 zei, iar brăţările, în flori superbe: una dintre ele s-a transformat în iris, o alta în lotus, iar lanţul de la gât — într-o crizantemă aurie. Iată, deci, că potrivit legendei japoneze, istoricul crizantemei este legat, în mod simbolic, de cel al florii de iris. Mai mult decât atât, atât irisul cât şi crizantema au rămas simboluri oficiale ale Japoniei.
Potrivit unei alte legende, există în Japonia un loc unde crizantema nu creşte. Astfel, se face că, în orasul Himeji, trăia un nobil, într-un castel plin de comori. Nimeni nu avea voie să umble sau să facă curăţenie aici, în afară de servitoarea sa, Okiku, al cărei nume înseamnă crizantemă. Într-o zi, aceasta a descoperit că lipseşte una dintre cele zece farfurii din aur şi pietre preţioase. A căutat-o peste tot, dar nereuşind să o găsească şi fiind înspăimântată de mânia stăpânului la aflarea acestei veşti, Okiku s-a aruncat într-o fântână. Fantoma ei a continuat, însă, să vină, noapte de noapte, pentru a număra farfuriile. Îngrozit de fantomă şi de plânsetele ei necontenite, nobilul a părăsit castelul, renunţând la toată averea. Locuitorii din Himeji au fost, însă, fericiţi de plecarea acestuia, aşa că au decis să o venereze pe Okiku, renunţând să mai cultive crizanteme în grădinile lor.
Crizantema, simbol al Japoniei, a fost preluată pe numeroase blazoane şi a constituit primul drapel naţional. Ea a devenit şi simbol al împăratului, fiind reprezentată cu 16 petale, asemenea Soarelui ce răsare. Desfăşurarea ordonată a petalelor acestei flori era considerată a reprezenta perfecţiunea. A rămas emblemă imperială sub această reprezentare timp de un mileniu. În timpul războiului dinastiilor, care a început în 1357 şi care a durat 55 de ani, războinicii din sud purtau în piept o crizantemă galbenă, ca simbol al curajului, notează site-ul lumeaflorilor.com. Şi în prezent, cea mai înaltă distincţie în Japonia este Ordinul Suprem al Crizantemei. Este regina florilor din arhipelagul japonez, simbol al păcii, al nobleţei şi al vieţii îndelungate. În întreaga ţară, au loc, toamna, numeroase evenimente şi festivaluri dedicate acestei plante, ocazie cu care sunt expuse Kiku ningyo, nişte păpuşi ce reprezintă, la scara 1/1, personaje tradiţionale îmbrăcate în crizanteme.
Potrivit legendelor creştine, însă, se spune că steaua care i-a condus pe Magi la Bethleem, arătându-le acestora locul în care se născuse Mântuitorul, s-a întrupat sub forma unei crizanteme aurii. De asemenea, o altă legendă creştină prezintă povestea unei fetiţe, care, având mama foarte bolnavă, se ruga neîncetat Maicii Domnului, dăruindu-i o floare de crizantemă. Într-o noapte, însă, fetiţei i-a apărut în vis Maica Domnului, care i-a spus că mama sa va mai trăi tot atâtea zile câte petale are şi floarea pe care avea să i-o dăruiască. Fetiţa s-a trezit, s-a dus la floare şi a constatat că are doar cinci petale, prin urmare viaţa mamei sale avea să se încheie după doar cinci zile. Fetiţa a început atunci să rupă fiecare petală în cât mai multe bucăţele. Fecioara Maria i-a îndeplinit dorinţa fetiţei, aşa că mama sa a rămas alături de ea încă mulţi ani. De atunci, se spune că florile de crizanteme au foarte multe petale, de mărimi şi forme diferite, simbolizând dorinţa arzătoare a fetiţei şi bunătatea fără margini a iubitoarei Fecioare Maria.
Crizantema are o conotaţie pozitivă în ţări precum Japonia, Statele Unite sau Australia, unde simbolizează sărbătoarea mamelor. Este floarea luminii şi a soarelui, în Japonia, iar pentru chinezi, reprezintă, în general, odihna, liniştea, dar şi viaţa senină, cu excepţia crizantemei albe, care semnifică jelirea sau necazul. În multe ţări europene, însă, este considerată o floare funerară, fiind folosită la înmormântări. În Occident, se obişnuieşte ca, de Ziua Tuturor Sfinţilor (1 noiembrie), să se ducă crizanteme rudelor trecute la Domnul, semnificând, astfel, regretul faţă de persoanele decedate.
În general, în Europa se evită oferirea acestor flori cu ocazia unor sărbători cu caracter romantic sau a unor evenimente fericite din viaţa noastră, dar în ţări precum SUA, Japonia sau China, aceste flori sunt primite cu zâmbetul pe buze. La români, însă, crizantemele roşii, numite şi ''dumitriţe'', sunt asociate liniştii, împăcării, iertării, dar şi tristeţii. Românii le consideră ''florile Sfântului Dumitru'', celebrat de Biserica Ortodoxă la 26 octombrie.
Peste 150 de specii
Genul Chrysanthemum cuprinde peste 150 de specii anuale şi perene. Unele dintre ele erau cunoscute încă din anul 1500 î.Hr., ca plante legumicole pentru consumul frunzelor. Adevărata expansiune a crizantemei ca floare a început în secolul al VIII-lea, în Japonia, unde, în timp, a devenit floare naţională. A fost apoi adusă în Europa în 1608, de către olandezi, sub numele de Matricaria japonica, notează prof. dr. Florin Toma, în cartea ''Floricultură şi artă florală'', dar neadaptându-se la condiţiile specifice ale climatului olandez, a dispărut destul de repede. Cultura crizantemei a fost reluată, mai târziu, în 1789, de către francezi şi în 1795, de către englezi, iar în România, primele referiri la crizantemă apar în anul 1750, sub denumirea de ''crizantema de toamnă''.
Dintre speciile anuale, cel mai frecvent întâlnite sunt Chrysanthemum carinatum şi Chrysanthemum segetum. Acestea înfloresc vara şi toamna, dar dispar la sosirea frigului. Crizantema este cultivată la scară largă pentru producerea florilor tăiate, cea mai cultivată specie fiind, în acest caz, Chrysanthemum hortorum.
Florile, colorate variat, sunt reunite în calatidii de forme, mărimi şi tipuri diferite: margarete, anemone, spider (păianjen), pompon, globuloase. Planta poate fi condusă cu una sau mai multe tulpini florale, iar fiecare tulpină poate fi condusă cu o singură inflorescenţă în vârf (crizantema standard sau unifloră) sau cu mai multe inflorescenţe în vârf (crizantema crenguţă, spray, buchet).
De foarte mare importanţă într-o cultură de crizanteme sunt lucrările de tăiere, iar cea mai importantă dintre acestea, în vederea obţinerii tipului de floare, este bobocitul. Astfel, pentru obţinerea crizantemei standard, după lucrarea de bobocit se opreşte pe plantă un singur boboc, cel principal sau unul secundar, dar care este cel mai bine plasat, restul fiind eliminaţi. Pentru obţinerea crizantemei crenguţă, însă, se elimină, prin această lucrare, bobocul principal şi, opţional, o parte dintre bobocii laterali. Eliminarea bobocilor se face prin rupere, atunci când aceştia sunt suficient de mari pentru a putea fi apucaţi între degete, dar lucrarea trebuie repetată de mai multe ori, în funcţie de particularităţile creşterii soiului.
Crizantema este o floare foarte îndrăgită, folosită în decorul grădinilor rustice, la amenajarea petelor florale, bordurilor, rondurilor, fie în grup, fie solitar. Majoritatea speciilor se utilizează şi ca flori tăiate, ele având o durată lungă de viaţă într-un vas cu apă.
