Anul 2016 a fost marcat de trei evenimente majore: lansarea sondei americane Osiris-REx, ajungerea la destinaţie a sondei Juno şi încheierea misiunii sondei europene Rosetta.
Osiris-REx
Agenţia spaţială americană NASA a lansat cu succes, la începutul lunii septembrie, sonda Osiris-REx într-o misiune inedită de a preleva mostre de pe un asteroid şi de a le aduce pe Pământ, acestea putând ajuta la explicarea originilor şi formării sistemului solar şi a originii vieţii. "Obiectivul principal al OsiriX-REx este de a aduce cel puţin 60 de grame şi cel mult două kilograme de materiale bogate în carbon, care vor fi prelevate de la suprafaţa asteroidului Bennu", declara Dante Lauretta, profesor de ştiinţă planetară la Universitatea din Arizona şi responsabil ştiinţific al acestei misiuni fără precedent pentru NASA, cu un buget de 800 de milioane de dolari.
Sonda urmează să ajungă la Bennu — aflat la o distanţă faţă de Pământ ce variază între 448.700 şi 344 de milioane în kilometri — în august 2018. Bennu este o rocă mare neagră cu diametrul de aproximativ 490 de metri şi o masă de 77,6 milioane de tone, care se roteşte în jurul Soarelui în 1,2 ani şi se intersectează cu orbita Pământului la fiecare şase ani, la o distanţă apropiată de cea care ne separă de Lună. Oamenii de ştiinţă au constatat că Bennu trece din ce în ce mai aproape de planeta noastră, existând chiar un risc scăzut (unul din 2.500) să intre în coliziune cu Terra între anii 2175 şi 2196, potrivit calculelor de NASA.
În apropierea asteroidului, instrumentele de la bordul sondei vor cartografia acest corp ceresc în 3D, vor identifica mineralele şi substanţele chimice care se află la suprafaţa acestuia şi vor alege un loc de unde vor preleva eşantioane. Pentru acest zbor de recunoaştere, sonda se va apropia la 240 de metri de Bennu. În luna iulie 2020, sonda va atinge asteroidul pentru doar trei până la cinci secunde cu ajutorul unui braţ cu o lungime de trei metri pentru a colecta roci şi praf cu un fel de aspirator al cărui concept a fost inventat de un inginer de la compania americană de construcţii aerospaţiale Lockheed Martin... în garajul său.
Un alt obiectiv va fi acela de a măsura "efectul Yarkovsky". Acest fenomen termic, sub efectul Soarelui, acţionează asupra traiectoriei asteroizilor prin exercitarea unui mic impuls, fie împingându-i spre Pământ, fie scoţându-i de pe traseul spre planeta noastră. O mai bună înţelegere a acestui efect ar trebui să ajute să se prevadă mai bine orbitele acestor corpuri celeste şi a încerca devierea cursului celor care ar putea ameninţa să lovească Pământul. De asemenea, această misiune ar trebui să evalueze mai bine potenţialul de exploatare minieră a asteroizilor.
Juno
După o călătorie de 2,7 miliarde de kilometri, sonda spaţială Juno a NASA a reuşit să se plaseze, la începutul lunii iulie, pe orbită în jurul celei mai mari planete din sistemul nostru solar, Jupiter. Sonda de 3,6 tone propulsată cu energie solară şi-a aprins motorul principal timp de 35 de minute pentru a-şi încetini cursul. Juno a reuşit astfel să intre în gravitaţia planetei Jupiter şi să se încadreze pe o orbită polară. Conform misiunii, sonda va efectua în 20 de luni un număr de 37 de survoluri, cele mai multe la 10.000 până la 4.667 de kilometri deasupra norilor planetei gigant. Survolurile sondei spaţiale Juno vor fi mult mai apropiate de planetă decât recordul anterior de 43.000 kilometri stabilit de sonda americană Pioneer 11 în anul 1974.
Pe parcursul apropierii de Jupiter, instrumentele sondei spaţiale vor studia giganticele sale aurore boreale, atmosfera, magnetosfera şi imensa şi celebra sa pată roşie, o uriaşă furtună ce dăinuie de peste 3 secole şi poate înghiţi uşor 2-3 planete de talia Pământului. Unul dintre principalele obiective ale misiunii va fi de a înţelege mai bine din ce este compus interiorul planetei gigant până în prezent necercetat.
Conform primelor seturi de date primite de la Juno, centurile sau benzile ce pot fi observate la suprafaţa uriaşei planete gazoase se continuă până la adâncimi foarte mari, de 350 — 400 de kilometri, în atmosfera superdensă a planetei. Sonda Juno a fotografiat în premieră, la 27 august, şi polul nord al giganticei planete gazoase Jupiter, în timp ce s-a apropiat până la doar 4.200 de kilometri de plafonul exterior de nori ai atmosferei joviene, în primul dintre cele trei survoluri polare la distanţă mică pe care sonda le va desfăşura în cadrul misiunii sale de explorare. Cu această ocazie au fost culese date despre puternicul câmp magnetic al uriaşei planete şi au fost observate chiar şi aurore polare.
În prezent, Juno încheie o orbită completă în jurul lui Jupiter în 53 de zile, iar la data de 19 octombrie ar fi trebuit să-şi aprindă motoarele pentru a se plasa pe o orbită de 14 zile, însă din cauza unei probleme depistate la valvele motoarelor, echipa Juno a decis amânarea acestei manevre până la diagnosticarea exactă a defecţiunii. Deocamdată, orbita eliptică pe care se află Juno, aduce sonda până la distanţa de 5.000 de kilometri de straturile de nori ale planetei.
Misiunea sondei Juno, cu un buget de 1,1 miliarde de dolari, a fost lansată în august 2011 şi a ajuns la destinaţie aproape cinci ani mai târziu, la 4 iulie 2016.
Rosetta
Sonda Rosetta a Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) s-a prăbuşit controlat la sfârşitul lunii septembrie pe cometa 67P/Ciuriumov-Gherasimenko, încheind o misiune spaţială istorică. Timp de doi ani Rosetta a însoţit cometa 67P în drumul său spre Soare şi înapoi spre marginile sistemului solar. Această misiune a oferit trei premiere: Rosetta a fost prima sondă care a orbitat în jurul unei comete, prima care a însoţit o cometă în timpul trecerii sale prin apropierea Soarelui şi prima care a trimis un modul robotizat pe suprafaţa cometei (Philae).
La încheierea misiunii, Rosetta a coborât la rândul său pe cometă, unde se află şi modulul Philae şi a transmis ultimul său semnal. Asolizarea sondei Rosetta marchează încheierea unei ambiţioase misiuni cu un buget de 1,3 miliarde de euro, care a durat mai mult de zece ani. Rosetta a fost lansată în martie 2004 şi după ce a parcurs 6,5 miliarde de kilometri în 10 ani prin sistemul solar, s-a întâlnit cu cometa 67P în august 2014. Trei luni mai târziu Rosetta a lansat cometă modulul de asolizare Philae. După două salturi neprevăzute, robotul s-a oprit însă într-o zonă umbrită. Astfel bateriile sale solare nu s-au putut încărca, iar Philae nu a mai putut transmite date.
Sonda Rosetta a făcut o serie de descoperiri surprinzătoare cu privire la cometa 67P — la suprafaţa cometei se află granule mari de apă îngheţată (asemenea boabelor de grindină), în coama ei se află oxigen molecular, iar nucleul are o densitate mică, pentru a reaminti doar câteva dintre descoperirile făcute în cadrul acestei misiuni.
Analiza datelor culese şi transmise de modulul robotizat Philae de la suprafaţa cometei 67P/Ciuriumov-Gherasimenko în scurtul interval de timp în care a putut comunica cu sonda Rosetta, aflată pe orbita acesteia, a dezvăluit existenţa pe cometă a unor structuri şi caracteristici neaşteptate, printre care şi 16 tipuri de molecule organice, cărămizile de bază ale vieţii, dintre care 4 tipuri observate în premieră pe un astfel de corp cosmic.
Cele 16 tipuri de molecule organice descoperite se împart în şase clase, printre care alcooli şi amine. Dintre cele patru molecule organice descoperite în premieră pe o cometă fac parte metilul şi acetona, ingrediente ale unor molecule mai complexe fără de care nu ar putea exista viaţă: zaharuri şi aminoacizi.
Traiectoria lui Philae şi datele înregistrate de instrumentele sale din timpul asolizării pe cometă indică faptul că aceasta are pe alocuri o suprafaţă granuloasă şi dură. Interiorul cometei pare să fie însă mai omogen decât anticipau oamenii de ştiinţă, conform datelor adunate de un radar de bord care a penetrat nucleul corpului cosmic rătăcitor. Observaţiile realizate de Philae confirmă şi faptul că 67P/Ciuriumov-Gherasimenko are o porozitate estimată între 75% şi 85%.
