Despre germenele ascuns al Lumii
Cu formă sa rotund-ovală care inspiră, în acelaşi timp, linişte şi mister, oul nu avea cum să fie trecut cu vederea de oameni. Şi aceasta încă din cele mai vechi timpuri. Trecând peste inegalabila să valoare alimentară (alături de spirulina, miere şi lapte, fiind singurul aliment complet), oul, acest miraculos germene al vieţii, ascunde în sine însuşi una dintre enigmele esenţiale ale existenţei, exprimată popular în întrebarea « cine a fost primul, Oul sau Găină? »
Unul dintre cei care a răspuns potrivit la această enigmă a fost înţeleptul chinez Chouang Tseu, în opinia căruia oul se afla în găină, iar găina în ou. Strălucitul sau răspuns vizează armonia complementara a începutului tuturor lucrurilor, revelând profanilor că dualitatea este continuată în mod potenţial în unitate, aceeaşi dualitate rezolvându-şi contrariile tot în unitate.
Oul aparţine, în egală măsură, şi simbolismului odihnei, a repausului creator, laolaltă cu casa, cuibul, cochilia, sânul matern, al căror substitut este deseori. Aşa se face că, adesea, Oul este o reprezentare a puterii de creaţie a Luminii. Se consideră că oul conţine germenele misterios al Creaţiei. Picătura de Viaţă din care se dezvoltă manifestarea, fiind aşadar un simbol universal perfect care se explică de la sine, prin sine.
Naşterea Lumii şi a Lumilor, pornind de la Oul Primodial, este o idee comună în mitologiile străvechi, precum cele ale grecilor, canaaneenilor, fenicienilor, vietnamezilor, chinezilor, japonezilor, populaţiilor tribale din Asia de sud-est sau Siberia, celţilor, tracilor şi multor altora. Reputatul istoric al religiilor Mircea Eliade a demonstrat magistral că, în esenţa tuturor acestor cosmogonii, oul joacă imaginea clişeu a Întregului şi a Totalităţii care succed Haosului Primordial, ca un prim principiu de organizare. Oul subliniază actul renaşterii şi ciclul repetitiv al Naturii, funcţia sa ciclică fiind aici o consecinţă a primului său rol.
Dacă mergem mai departe pe firul aspectului ezoteric al oului, descoperim paradoxul existenţial al fiinţei libere, precum şi al celei înlănţuite. Transpus în plan fizic, avem aici momentul în care puiul sparge găoacea, călduţă, sigură şi latentă a oului, eliberat fiind de principiul Acţiunii care guvernează acelaşi plan fizic. Oul, ca şi mama, va marca aventura omului, atât la nivel de specie, cât mai ales de individ. Deoarece oul, care îşi împarte atributele cu mama de mai târziu, va simboliza conflictul interior al oricărei fiinţe între dorinţa de confort şi siguranţă şi aceea de aventură şi explorare. Mai departe, dacă explorăm aspectul psihologic, regăsim principiul oului care conţine cerul şi pământul, germenii răului şi ai binelui, bagajul personalităţilor şi tipologiilor umane, precum şi legea renaşterilor şi desăvârşirii aceloraşi personalităţi.
Povestea oului pe alte meleaguri
"D'apoi cum, dragă domnule... Pământul e în chipul unui ou; fundul oului este Pământul, iar vârful e Ceriul; el stă pe ape" -Þăran roman anonim, intervievat în anul 1928 de către prestigiosul folclorist, lingvist şi filolog evreu de naţionalitate romana, Ion Aurel Candrea
Oul a fost dintotdeauna în centrul mitologiilor şi credinţelor uitate de timp ale tuturor popoarelor lumii. Procesul de manifestare a misterului din cochilie îmbracă, însă, aspecte diverse, chiar dacă în esenţă cuprinde aceleaşi mituri primordiale care vizează Creaţia, Desăvârşirea, Misterul şi Renaşterea.
Oul este simbol arhetipal al începutului tuturor lucrurilor. Filonul mitologic al oului cosmic din care s-a creat lumea se regăseşte pe toate continentele. De altfel, oul, alături de Lut şi Aluat, reprezintă arhetipuri ale genezei. Dintr-un ou (care, deseori, este din aur) ce pluteşte în fluidul Haosului Nemărginit Primordial, se naşte întregul Univers. Din partea superioară a cojii apare Cerul, din cea inferioară - Pământul, gălbenuşul transformându-se în Soare. Lebăda Hamsa din din mitologia hindusă cloceşte Oul Cosmic direct pe apele primordiale. Lebăda divină Hamsa semnifica aici Suflul Divin care se desparte în două pentru a da naştere Cerului şi Pământului.
În mod similar, în mitologia greacă, oul Ledei da naştere celor doi fraţi Dioscuri, fiecare împodobiţi cu o coafură în formă de semisferă, sugerând astfel principiul Yin-Yang, polarizarea Unităţii şi natura duala a omului. În credinţele şintoiste din Japonia, oul cosmic este împărţit în două jumătăţi, cea uşoară fiind, evident Cerul, iar cea grea - Pământul. Bunăoară, oul mistic eliminat pe gură de Kneful egiptean sau de Dragonul chinez reprezintă manifestarea existenţiala prin Cuvânt, prin Verb dătător de viaţă şi acţiune.
Omul primordial ia naştere dintr-un ou, cum este cazul lui Prajapati din Vede sau al lui Pangu - primul om din mitul genezei vechilor chinezi. Mitologia egipteană ni-l oferă pe Nun, oul scos la suprafaţă de valurile oceanului primordial. Din oul Nun va ţâşni la viaţa zeul Hnum care va da naştere, la rândul său, la mai multe ouă din care vor apărea zeii.
În Orientul Mijlociu, tradiţia caananeană vorbeşte despre Mochus, zeul suprem care a creat eterul şi aerul din care s-a născut Oulomos (interesant nume!), adică Infinitul. Oulomos a creat, la rândul său, propriul ou cosmic, făurind Cerul şi Pământul din cele două jumătăţi ale acestuia. Vechii perşi credeau că Cerul, Pământul, Apă şi toţi reprezentanţii regnurilor mineral, vegetal şi animal, sunt închişi într-un ou. Cerul fiind deasupra şi dedesubtul pământului, iar pământul - înlăuntrul cerului, aidoma gălbenuşului din ou.
Persanii credeau că, la începutul lumilor, este doar Fiinţa Divină nedefinită, iar peste întregul spaţiu al haosului domnea întunericul. Doctrinele Bon tibetane, de dinainte de pătrunderea budismului în Tibet, dictează că oul, care nu este primordial în accepţiunea tibetană a genezei, rămâne totuşi la originea unei lungi şi neîntrerupte genealogii umane, din esenţa celor 5 elemente apărând, în mod miraculos, un ou mare care a dat naştere unui lac alb din care au ieşit strămoşii.
