Istoricul oglinzii datează din vremurile antice, când omul a perceput reflecţii într-un iaz. Primele obiecte care erau menite să reflecte imagini au fost făcute din piatră sau metal. Apoi s-a folosit sticla în combinaţie cu metale cum ar fi cositorul sau mercurul, care au dus la crearea oglinzilor. Astăzi majoritatea oglinzilor sunt realizate din sticlă şi metal. Oglinzile făcute prin acoperirea sticlei cu o folie de argint sau de aur datează din vremurile romane, dar, din păcate, inventatorul nu este cunoscut.
Oglinda este un obiect cu o suprafaţă netedă şi lucioasă de diferite forme, făcut din metal sau din sticlă, acoperit pe o faţă cu un strat metalic şi având proprietatea de a reflecta razele de lumină şi de a forma astfel, pe partea lucioasă, imaginea obiectelor.
O oglindă dreaptă reflectă lumina fără să schimbe imaginea. Într-o oglindă convexă, care arată ca un castron răsturnat, obiectele arată mai mari în centru, iar într-o oglindă concavă, obiectele par mai mici în centru.
Oglinda cu două feţe a fost iniţial numită ''oglinda transparentă''. Primul brevet pentru acest obiect, care datează de la 17 februarie 1903, revine lui Emil Bloch, un slujitor al Împăratului Rusiei, care locuia în Cincinnati, Ohio.
La fel ca şi celelalte oglinzi, aceasta are o învelitoare din argint, care, aplicată şi pe spatele sticlei, face sticla opacă, iar cele două feţe învelite reflectă obiectele ca şi orice altă oglindă. Spre deosebire de celelalte, cea cu două feţe devine transparentă atunci când deasupra ei se proiectează o lumină foarte puternică.
