15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
NASA vrea să trimită un submarin în spaţiu
NASA vrea să trimită un submarin în spaţiu

Satelitul Titan este unic în Sistemul Solar prin faptul că este singurul corp ceresc în afară de Terra care are lacuri şi oceane lichide pe suprafaţa sa. Totuşi, mările şi oceanele de pe Titan sunt alcătuite din hidrocarburi lichide, iar astrofizicienii de la NASA vor să afle ce se află sub suprafaţa acestora. În acest scop, ei doresc să trimită un submarin care să exploreze cea mai mare mare din emisfera nordică a lui Titan, denumită Kraken Mare.
Având o suprafaţă de 400.000 de kilometri pătraţi şi o adâncime de circa 300 de metri, Kraken Mare este comparabilă ca mărime cu Marile Lacuri din America de Nord.
Submarinul pe care îl va construi NASA va cântări aproximativ o tonă şi va folosi un sistem convenţional de propulsie electrică într-o misiune de explorare care va dura 90 de zile. NASA spune că intenţionează să trimită acest submarin spre Titan cu ajutorul unei nave spaţiale al cărei design va semăna foarte mult cu cel al vehiculului orbital Boeing X-37. Acel vehicul spaţial va rezista intrării hipersonice în atmosfera lui Titan, va lansa submarinul, iar acesta se va scufunda pe fundul oceanelor de hidrocarburi de pe acel satelit natural al planetei Jupiter.
Atmosfera de pe Titan este în mare parte alcătuită din azot şi metan, presiunea atmosferică este de 1,5 ori mai mare decât cea de pe Terra, iar temperatura medie este de -179 °C.
Potrivit agenţiei spaţiale americane, submarinul va fi alimentat de un generator radiotermic din clasa Stirling care va propulsa vehiculul şi va produce căldură, împiedicând îngheţarea acestuia. \"Submarinul va observa - şi, poate, se va folosi în cele din urmă - de curenţii de flux, care respectă un anumit ciclu în fiecare zi de pe Titan, ce echivalează cu 16 zile terestre\", au explicat inginerii de la NASA.
În general, savanţii estimează că submarinul va călători cu o viteză de un metru pe secundă.
Dacă Kraken Mare este la fel de adâncă pe cât au estimat oamenii de ştiinţă, atunci această mare de pe Titan ar putea determina ca azotul din rezervoarele de balast să se condenseze în lichid şi să determine scufundarea definitivă a submarinului. Pentru a împiedica acest lucru, un piston va amesteca tot timpul carburantul din rezervoare, fără să se mai bazeze doar pe presiunea atmosferică pentru asigurarea unei circulaţii eficiente în tancurile de alimentare.
Designul acestui submarin a fost creat în cadrul Programului NASA pentru Concepte Avansate şi Inovatoare de către Compass Team, o echipă de cercetători de la NASA Glenn Research Center.


Articole înrudite