Elefantul indian, Elephas maximus indicus, se află în pericol de dispariţie din cauza micşorării habitatului său natural, format din păduri tropicale, subtropicale şi savane, în condiţiile exploziei demografice din India care duce la extinderea aşezărilor umane, a infrastructurii de transport şi a suprafeţelor de pădure defrişate pentru agricultură, conform organizaţiei World Wildlife Fund.
Aceste animale magnifice, care ajung la 3,35 metri înălţime la greabăn, la o lungime de 6 metri şi pot cântări până la 5 tone, sunt simboluri ale culturii indiene şi o verigă extraordinar de importantă situată la capătul lanţului trofic. În prezent, în mediul natural, populaţia de elefanţi indieni nu depăşeşte 25.000 de indivizi.
Aceste animale se pot hrăni până la 19 ore pe zi şi produc în jur de 100 de kilograme de balegă în fiecare zi, în timp ce parcurg distanţe mari în mediul natural. Prin faptul că sunt nişte animale foarte mobile, elefanţii împrăştie pe suprafeţe mari seminţele plantelor cu care se hrănesc. Principala hrană a elefanţilor indieni este iarba, dar aceştia nu refuză nici "suplimente" din scoarţa anumitor copaci, rădăcini şi frunze. De asemenea, elefanţii iubesc bananele, orezul şi trestia de zahăr.
Elefanţii se numără printre cele mai inteligente şi mai empatice creaturi de pe planetă. Aceste animale sunt preocupate de membrii turmei şi nu-şi lasă niciodată un semen în urmă dacă are o problemă. Cercetătorii au văzut elefanţi care îndepărtau suliţe din elefanţi răniţi, ceea ce demonstrează faptul că aceste animale extraordinar de inteligente recunosc pericolele şi sunt gata să-şi ajute semenii. Conduse de câte o femelă, turmele de elefanţi duc vieţi sociale complexe şi demonstrează că sunt capabili de sentimente de afinitate. Atunci când elefanţi, care s-au cunoscut în perioada de pui sau în adolescenţă, se întâlnesc din nou după mai mulţi ani, se recunosc şi se salută atingându-se cu trompele.
Principala ameninţare pentru aceste animale este legată de pierderea habitatului în contextul extinderii aşezărilor umane şi suprafeţelor pe care se practică agricultura. Competiţia pentru teritoriu dintre elefanţi şi oameni este inegală, pahidermele aflându-se mereu în tabăra pierzătoare. Micşorarea habitatului îi lasă pe elefanţi fără surse de hrană şi apă, fără adăpost şi îi izolează în grupuri mici care nu mai pot urma rutele ancestrale de migraţie şi nu mai intră în contact cu alte turme, rezultând înmulţiri între membrii aceleiaşi familii şi scăderea diversităţii genetice.
Un alt pericol pentru elefantul indian este braconajul pentru fildeş. Spre deosebire de elefanţii africani, în cazul celor indieni doar masculii au fildeşi şi astfel devin ţinta exclusivă a braconierilor, fapt care dezechilibrează raportul dintre sexe şi afectează grav capacitatea de reproducere a speciei.
De asemenea, pierderea habitatului natural îi împinge pe elefanţi să caute hrană în perimetrul fermelor şi gospodăriilor pe care le întâlnesc, intrând astfel în conflict cu oamenii. Micii fermieri din India îşi pot pierde toată agoniseala într-o singură noapte, în timpul unui raid al elefanţilor. Urmarea acestor conflicte este uciderea a numeroşi elefanţi.
