Scriem şi primim zilnic zeci, sau chiar mai multe, mesaje de tip SMS. Dar primul asemenea mesaj a fost trimis exact cu un sfert de secol în urmă. Se întâmpla în Marea Britanie.
"Merry Christmas" (Crăciun fericit). Aceste cuvinte simple în limba engleză sunt acum parte din istoria unui fenomen care a căpătat o amploare impresionantă. Acestea au fost folosite pentru primul SMS (short message service — serviciul de mesaje scurte, adică abilitatea de a transmite mesaje text prin intermediul telefonului mobil), trimis exact cu 25 de ani în urmă, la 3 decembrie 1992, aminteşte Le Parisien.
Un inginer englez a trimis acest mesaj celebru
"Am fost parte din echipa de dezvoltare a unui serviciu de mesagerie pentru operatorul Vodafone", a spus inginerul englez Neil Papworth, care avea 22 de ani la acea vreme, pe site-ul său personal. Cum telefoanele mobile de atunci nu aveau tastatură, am trimis acest prim mesaj de testare de pe computerul meu pe ecranul telefonului lui Richard Jarvis (unul dintre directorii companiei britanice Vodafone) când participa la petrecerea de Crăciun a companiei sale". Tânărul programator anunţa, cu această urare simplă, o revoluţie.
În 1994, producătorul Nokia a lansat modelul 2010, primul mobil pe care se puteau scrie mesaje, dar va dura mai mulţi ani înainte ca SMS-ul să ajungă în Franţa, de exemplu, pentru că foarte puţini oameni au crezut în succesul lui, scrie Le Parisien, care dedică un articol aniversării SMS-ului şi extinderii utilizării acestei facilităţi. "Un studiu pe care l-am comandat la sfârşitul anului 1997 şi începutul anului 1998 a fost fără recurs: 85% dintre francezi au declarat că nu sunt interesaţi să trimită mesaje prin text, îşi aminteşte Jean-Michel Huet, manager de proiect la France Telecom la sfârşitul anilor 1990. În acel moment, un telefon era făcut pentru a efectua şi a primi apeluri, şi atât. Această funcţie era asigurată de alte dispozitive, pagere precum Tatoo sau Kobby".
Operatorul principal lansează totuşi serviciul, în care fiecare mesaj trimis ... şi primit se plăteşte scump — 1 franc la început! "Totul a început din 1999, când a apărut interoperabilitatea'', continuă Jean-Michel Huet. Nu mai era necesar să fii la acelaşi operator ca şi corespondentul pentru a-i trimite un text. Clienţii francezi au fost printre cei mai rapizi din Europa şi din lume care au adoptat SMS-ul. Acesta devine un adevărat fenomen graţie creării de pachete mobile care includeau, uneori nelimitat, trimiterea şi primirea de mesaje. Mesajele text au devenit atât de populare încât blocau reţelele şi dădeau transpiraţii reci operatorilor, în special în noaptea de Revelion din anii 2000, când mai mult de 500 de milioane de mesaje de ''La mulţi ani!'' erau schimbate în doar câteva ore.
Un sfert de secol mai târziu, ''bătrânul'' SMS înregistrează un declin uşor, dar rezistă încă, în ciuda concurenţei serviciilor de mesagerie instant Messenger, WhatsApp şi altele. Încă se mai trimit peste 20 de miliarde de SMS-uri în fiecare zi în lume. "Succesul stă în picioare deoarece utilizarea sa este foarte simplă şi este inclusă în fiecare telefon fără a fi nevoie de descărcarea unei aplicaţii specifice", explică Jean-Michel Huet.