La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, liderul Germaniei naziste, Adolf Hitler, nerăbdător să invadeze Franţa, a cerut construirea unei noi arme care să poată penetra fortificaţiile de beton ale Liniei Maginot franceze, singurul obstacol fizic major care stătea între armata nazistă şi restul Europei occidentale.
În 1941, la un an după invadarea Franţei, producătorul de arme şi metalurgistul german Gustav Krupp a prezentat un tun uriaş, pe care l-a oferit gratis armatei lui Hitler, pentru a arăta contribuţia sa la efortul de război, potrivit istoricului C. Peter Chen, citat de businessinsider.com.
Noua armă era un tun înalt de circa 12 metri, lung de 47 de metri, cu o greutate de 1.350 de tone, care trăgea cu obuze de 10 tone printr-o ţeavă de 30 de metri lungime. 22 de oameni puteau sta aliniaţi pe ţeava tunului. Impresionanta armă a devenit cunoscută sub numele "Marele Gustav".
În primăvara anului 1942, tunul Gustav a fost folosit pentru prima dată în timpul asediului oraşului Sevastopol din Crimeea. Tunul a tras 300 de obuze asupra Sevastopolului.
În scurt timp, însă, naziştii aveau să afle că impresionanta armă avea o serie de dezavantaje majore: era o ţintă uşor de reperat de către piloţii avioanelor Aliaţilor, iar, din cauza greutăţii, tunul nu putea fi transportat decât pe o cale ferată special construită şi foarte scumpă, pe care germanii erau nevoiţi să o amplaseze în avans. Tunul Gustav avea nevoie de 2.000 de oameni pentru a fi manevrat, iar asamblarea celor cinci părţi principale care îl alcătuiau dura patru zile. De asemenea, calibrarea echipamentelor pentru a trage un singur obuz lua câteva ore, ceea ce însemna că nu putea trage decât 14 focuri pe zi.
În decursul unui an de la prima utilizare, naziştii au renunţat la folosirea tunului Gustav, iar potrivit istoricului C. Peter Chen, Aliaţii au distrus masiva armă.
