Pieptenele este un obiect universal de toaletă, confecţionat din os, din metal sau din materiale plastice, cu dinţi mărunţi, care serveşte la pieptănat părul sau pe care femeile îl poartă în păr ca podoabă şi pe care îl putem găsi în toate colţurile lumii, sub diferite forme, stiluri şi din diverse materiale.
Primii piepteni erau făcuţi din oase, fildeş şi lemn. De asemenea, se foloseau argintul, alama sau cositorul. Cu timpul, materialele preferate pentru confecţionarea pieptenilor erau carapacea de broaşte ţestoase şi coarnele de animal. Aceste materiale erau cât se poate de uzuale în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Un mare avantaj îl constituia faptul că atât carapacea, cât şi coarnele erau uşor de modelat dacă erau expuse la o sursă de căldură. Imediat ce se răceau se întăreau şi îşi păstrau noua formă. Deseori materialul ales era cel specific zonei în care era prelucrat. Un exemplu mai puţin plăcut este cel al pescăruşilor chinezeşti. Pasărea avea un penaj de un colorit deosebit, fapt ce aducea un plus de frumuseţe şi de unicitate pieptenelui astfel confecţionat. Cu toate că pescăruşii erau pe cale de dispariţie, au continuat să fie sacrificaţi în acest scop.
Pieptenele african poate fi identificat imediat după aspect şi după material. Mai mult decât atât, se poate preciza cu exactitate zona din care acesta provine, după tipul de lemn folosit în zona respectivă.
În 1869, fraţii Isaiah şi John Hyatt au încercat să găsească un înlocuitor pentru fildeş. Au inventat un material numit celuloid, materie solidă, incoloră, uneori transparentă, lucioasă, flexibilă şi plastică, uşor inflamabilă, obţinută din nitroceluloză şi camfor. Celuloidul a schimbat istoria pieptenilor. Puteau fi făcuţi mult mai repede şi cu un cost considerabil redus. Mai mult decât atât, aspectul estetic nu era cu nimic afectat. Celuloidul imita perfect atât fildeşul, cât şi carapacea de broască ţestoasă.
În America, industria pieptenelui s-a dezvoltat mai ales în West Newbury şi Leominster, din Massachusetts. În 1759, Enoch Noyes a deschis un mic magazin în care confecţiona piepteni din coarne de bovine. La scurt timp i s-a alăturat germanul William Cleland, care a adus atât unelte speciale pentru confecţionarea acestor obiecte, cât şi iscusinţa şi îndemânarea europeană în această artă.
Au avut un aşa mare succes încât până în 1793 erau deja aproximativ 70 de meşteşugari care confecţionau piepteni. Leominster încă este cunoscut drept capitala americană a pieptenilor.
