Goiania este oraşul brazilian care era cât pe ce să fie capitala acestei uriaşe ţări sud-americane, dar în prezent este capitala regională a statului Goias. Oraşul a fost fondat în anul 1933, iar astăzi, cu populaţia sa de peste un milion de persoane, clădirile impunătoare, aeroportul aglomerat şi o categorie importantă de oameni de afaceri, profesori şi studenţi, Goiania este un oraş modern în toată accepţiunea termenului. Dar, la fel ca în cazul oricărui oraş dezvoltat din Brazilia, şi aici se observă o mare prăpastie financiară şi educaţională între elita socială şi populaţia săracă.
Ei bine, tocmai din cauza acestei prăpăstii, există o suprapunere nefastă între societatea emergent-tehnologizată şi sărăcia generalizată de la baza societăţii. De fapt, Incidentul Radioactiv de la Goiania, cum a fost în cele din urmă denumit acest episod nefast, este un excelent dar tragic exemplu al conflictului dintre lumea pauperă, analfabetă şi imundă a favelei braziliene şi tehnologiile avansate cum este cea a energiei nucleare.
Când tratamentul cancerului prin radiaţii s-a răspândit în lumea întreagă după cel de-Al Doilea Război Mondial, elita medicinii braziliene nu era deloc departe de propriile rezultate în cazul chimioterapiei, iar reactorul nuclear din Goiania nu servea doar ca sursă locală de energie electrică ci deservea şi spitalele din oraş unde se făcea chemoterapie.
Din acest motiv, ce s-a întâmplat aici este mai degrabă un incident decât un accident, deoarece dezastrul a fost produs de personalul unei clinici care a lăsat în mod neglijent şi iresponsabil sursa de radiaţii într-o clinică dezafectată, precum şi din vina lipsei de măsuri a autorităţilor faţă de deşeurile nucleare. Presa internaţională, sub imperiul emoţiei, s-a grăbit să compare Incidentul Goiania cu accidentul teribil de la Cernobîl. Însă în ciuda unor asemănări aparente în privinţa contaminării şi iradierii unor persoane, nu prea există similitudini între cele două cazuri.
Încă din anul 1950, energia nucleară era văzută ca o soluţie pentru criza energetică a unei lumi în plin avânt al industrializării şi tehnologizării fără precedent. Nici în Brazilia lucrurile nu stăteau diferit. Primul reactor achiziţionat de Brazilia în anul 1953 fusese obţinut în urma programului american „Atoms for Peace” şi a fost ridicat în apropierea Universităţii Sao Paulo. Lucrurile au mers pe val până în preajma anului 1980, când tot mai mulţi experţi au început să pună sub îndoială programul atomic al Braziliei. Slăbirea cleştelui dictaturii militare din această ţară, procesul de democratizare al societăţii, insuccesul reactorului nuclear din Angra, şi accidentele nucleare de proporţii precum cele de la Three Miles Island şi Cernobîl au contribuit la creşterea neîncrederii în alternativa energiei atomice. Contrazicerile între membrii guvernului, lipsa unei strategii de pregătire a populaţiei civile în cazul unui dezastru nuclear, birocraţia şi corupţia tipice pe atunci în această ţară sud-americană aveau să constituie alţi factori care au pregătit terenul pentru incident.
Ce se poate întâmpla într-un cabinet de chimioterapie ajuns în ruine?
În anul 1971, în Goiania s-a construit o clinică medicală care oferea servicii de chimioterapie. La început, personalul medical s-a folosit de un dispozitiv pe bază de cesiu, dar în anul 1978 acesta a fost înlocuit cu un dispozitiv pe bază de cobalt. În anul 1985, clinica, împreună cu dispozitivul pe bază de cobalt, a fost mutată într-o altă locaţie din Goainia. Doar că vechiul dispozitiv radioactiv pe bază de cesiu a fost lăsat în camera de tratamente radioactive din clădirea cea veche, care a fost abandonată.
Conform raportului oficial al autorităţilor braziliene, niciun dispozitiv de securitate sau patrule de gărzi nu au fost plasate în jurul clădirii după data de 15 ianuarie a anului 1987. În anul 1984, autorităţile din Goiania au cumpărat tot complexul clinicii şi au decis demolarea clădirii spitalului, dar au lăsat în picioare clădirea părăsită a clinicii din cauza diferendelor legale nerezolvate. Clădirea lăsată în paragină avea spărturi mari în pereţi, astfel că în scurt timp a devenit loc de refugiu şi chiar casă pentru vagabonzii care trăiau la periferia oraşului. Pe data de 13 septembrie 1987, doi vagabonzi fără locuinţă au intrat în fosta cameră de tratament a clinicii şi au sustras cilindrul de plumb al dispozitivului cu cesiu, transportându-l ulterior la adăpostul unuia dintre ei.
Trei zile la rând, cei doi „aurolaci” brazilieni s-au străduit cu un ciocan să spargă învelişul de plumb al cilindrului pe care voiau apoi să-l vândă. Nu au reuşit. Au reuşit, însă, pe data de 16 septembrie, să spargă porţiunea de iridiu al cilindrului, după care s-au contaminat instantaneu cu o mare doză de radiaţii gamma, în timp ce se uitau fascinaţi la frumoasa lumină albastră care emana prin spărtură (lumina albastră era cauzată de absorbţia radiaţiilor gamma de către clorina din interior, iar fenomenul devine vizibil sub forma unei stranii irizaţii albastre). Pe lângă această reacţie, praful cloritului de cesiu s-a răspândit în mediul înconjurător, cu efecte teribile pentru orice organism viu şi nu numai.
Cum cei doi vagabonzi furaseră şi o mare cantitate de hârtii care au fost apoi predate unui centru de colectare, iradierea cu cesiu s-a produs şi la o fabrică de procesare a hârtiei din Sao Paulo, situată la peste 850 kilometri distanţă de Goiania. În ziua următoare, vagabonzii au transportat recipientul de plumb într-o curte plină cu fier vechi care aparţinea unui traficant de droguri. Acesta le-a plătit celor doi echivalentul sumei de 25 $ pentru micul cilindru albastru din interiorul recipientului de plumb, din care individul voia nici mai mult, nici mai puţin decât să-i facă soţiei sale un inel...
Obiectul puternic radioactiv a fost depozitat într-un dulap din camera soţiei acestuia. Câteva zile mai târziu, soţia traficantului a observat că rudele sale au început să sufere brusc de o criză de diaree acută. Era abia începutul dezastrului. Pe data de 23 septembrie, recipientul de plumb a fost în cele din urmă spart de muncitorii de la centrul de fier vechi. Doi dintre aceştia, Israel Batista dos Santos şi Admilson Alves de Souza, aveau să moară peste o lună la un spital din Rio de Janeiro.
Urme ale unei puternice contamirări radioactive au început să fie observate în mai multe localităţi din jurul Goianiei. Oamenii au început să moară sau să acuze simptome suspecte. Autorităţile au intrat la bănuieli şi au demarat o anchetă cu privire la eventualitatea unui incident nuclear. În cele din urmă s-a estimat că minim şase persoane au primit o doză totală de radiaţii cuprinsă între 400-1.000 remi. Spre exemplu, corpul lui Leite das Neves Fereira (una dintre victimele directe ale expunerii la radiaţii) emitea o cantitate de radiaţii suficientă să ucidă 10 oameni inclusiv în ziua în care aceasta a murit.
Măsurile incompetenţei umane şi concluziile care se impun
O zonă de peste 2.000 de metri pătraţi din jurul fostei clinici a fost delimitată şi izolată de autorităţi care au mai descoperit în interiorul acestui perimetru o altă zonă de 240 metri pătraţi puternic contaminată cu clorit de cesiu. Zona izolată conţinea un număr de 25 de case. Decontaminarea solului şi clădirilor avea însă să se transforme într-o adevărată comedie a erorilor umane. Specialiştii veniţi la Goiania nu aveau îmbrăcăminte specială de protecţia aşa că s-au echipat cu pantofi sport, tricouri şi pantaloni dintr-un magazin de echipamente sportive din apropiere... Evident, au fost şi ei contaminaţi.
Unele dintre dispozitivele de monitorizare au fost chiar ele contaminate deoarece au fost prost poziţionate, astfel încât în loc să indice nivelul de contaminare a mediului ambiant, ajunseseră să indice propriul lor nivel de radiaţii. Circa 350 metri cubi de sol contaminat a fost extras din Goiania pentru a fi aruncat apoi la o groapă de gunoi situată la doar 20 kilometri de oraş. În total, costurile operaţiunilor de decontaminare radioactivă s-au ridicat la peste 2 milioane $. Culmea inconştienţei, guvernatorul provinciei Goias intenţiona să construiască un parc comemorativ al victimelor incidentului exact pe o porţiune de teren puternic contaminat radioactiv, şi multe altele asemenea. Din fericire pentru oameni şi pentru mediul ambiant, sezonul ploios care urmau să vină, s-a dovedit a fi sărac în precipitaţii, altfel nivelul contaminării radioactive ar fi atins proporţii cu adevărat dezastruoase.
Cei trei medici care deţineau şi operau la clinica în cauză au fost în cele din urmă arestaţi şi acuzaţi de neglijenţă criminală. Aceştia au pasat vina asupra organizaţiei care reglementează folosirea energiei nucleare în tratamentele medicale specifice (CNEN). O comisie specială de anchetă asupra incidentului a ajuns la concluzia că atât medicii cât şi responsabilii din CNEN purtau aceeaşi vină. Până la urmă nicio persoană din guvern nu a fost acuzată de nimic!
Ştirile cu privire la incident au început să semene panică în Brazilia, toţi oamenii având în memorie dezastrul de la Cernobîl. Panica a cuprins oraşul Goiania, fiind alimentată şi de comunicatele contradictorii ale autorităţilor. Oamenii începeau să fugă din localitate, iar haosul părea că prinde proporţii periculoase. În cele din urmă situaţia s-a calmat iar oamenii au început să revină timid în Goiania.
Autorităţile federale au extras şi transportat tot materialul contaminat pentru a fi depozitat într-o groapă adâncă de peste 300 metri situată în baza militară Serra do Cachimbo din statul Para, în nord-estul Braziliei. Conform unui comunicat al Sociedado Brasileira de Fisica, groapa respectivă întocmeşte toate cerinţele şi caracteristicile gropilor similare folosite de armata americană pentru testarea bombelor atomice.
Oamenii aveau să ia însă o atitudine fără precedent. Protestele curgeau lanţ, iar locuitorii din statul Goias nu mai vroiau niciun reziduu nuclear depozitat aici şi se opuneau inclusiv îngropării cadavrelor radioactive ale persoanelor decedate. Timp de câteva săptămâni, alimentele şi produsele textile din statul Goias nu au fost primite sau cumpărate de brazilienii din alte state, pe fondul panicii cu privire la o eventuală contaminare. Locuitorilor din Goiania li se refuzau camere la hotelurile din toată ţara, odată ce oamenii vedeau cărţile lor de identitate.
Marea majoritate a victimelor incidentului radioactiv erau oameni sărmani, fără educaţie şi analfabeţi. Incidentul s-a soldat cu moartea imediată a patru persoane şi cu spitalizarea altor 130.000. Dintre aceştia, 250 de oameni au fost diagnosticaţi cu niveluri de radioactivitate cu mult peste cele admise.
Incidentul Goiania a fost cel mai grav caz în care a fost implicată o sursă de radiaţii folosită în tratamente medicale. După acest caz, Brazilia şi-a înăsprit şi întărit politicile şi controalele cu privire la tot ce ţine de energia nucleară.
