Genul Hosta, plantă decorativă cu un frunziş deosebit, extrem de îndrăgită pentru că îmbracă foarte bine şi zonele mai umbrite din grădini, face parte din familia Liliaceae.
Numele genului, Hosta, a fost dedicat, în 1812, botanistului austriac N. T. Host (1761-1834), de către confratele său, L. Trattinick (1764-1849), menţionează prof. dr. Elena Şelaru în volumul ''Cultura florilor de grădină''. Dar genul mai este cunoscut şi sub denumirea de Funkia, după numele altui reputat botanist austriac, H. Funk (1771-1839). În popor, i se spune, însă, crin de toamnă.
Planta este originară din China, Coreea şi Japonia, fiind adusă în Europa din China, între anii 1784-1789, iar de aici a ajuns în America, spre sfârşitul secolului al XIX-lea.
Fiind o plantă uşor de îngrijit, rezistentă, cu o bună toleranţă la umbră şi deosebit de frumoasă, este o bună alegere pentru decorul grădinilor şi al altor spaţii verzi. De altfel, a fost supranumită şi ''Regina grădinii din umbră''.
Genul Hosta cuprinde circa 38 de specii erbacee, ce formează tufe bogate cu frunze mai mari sau mai mici. Cele mai răspândite dintre aceste specii sunt, potrivit prof. dr. Florin Toma, în volumul ''Floricultură şi Artă florală'': Hosta plantaginea, Hosta sieboldiana, Hosta fortunei, Hosta undulata, Hosta lancifolia şi Hosta albo-marginata. Toate aceste specii sunt decorative şi în afara sezonului de înflorire, prin aspectul general şi prin caracterele frunzelor, care de care mai frumoase, cu forme, texturi şi nuanţe diferite, variind astfel de la verde crud la verde intens, verde-gălbui sau chiar albăstrui, până la nuanţe de albastru închis, sunt fie brumate, fie lucioase, ovale, ascuţite, alungite, groase sau subţiri. De regulă, înfloresc din iunie până în septembrie, iar florile pot fi albe, lila sau mov, având forma unor clopoţei atârnători sau a unei trompete.
Hosta plantaginea creşte sub formă de tufă de frunze, având înălţimea de 60 cm şi diametrul de 30 cm. Frunzele sunt mari, groase, colorate în verde intens, cu nervuri foarte pronunţate, iar florile sunt mari, albe, având gâtul alungit, sunt plăcut parfumate şi grupate în raceme terminale. Iubeşte soarele şi este una dintre speciile cele mai vechi cunoscute şi prima adusă în Europa. Înfloreşte în iulie-august-septembrie.
Hosta sieboldiana, una dintre cele mai populare specii, are o înălţime ce variază între 30 şi 40 cm, cu frunze mari, colorate în verde cu reflexe albăstrui. Florile sunt colorate în violet-liliachiu sau alb şi sunt dispuse câte 10-15 în vârful tulpinii florale. Este originară din Japonia, fiind părintele tuturor hostelor cu frunze albăstrui. Preferă locurile umbrite, dar tolerează şi soarele. Înfloreşte în iulie-august.
Hosta undulata, a cărei înălţime variază între 40 şi 60 cm, are frunzele cordiforme, mai mult sau mai puţin alungite, cu marginea puternic ondulată, colorate în verde-gălbui şi pătate cu alb sau verde intens, în funcţie de soi. Tijele florale depăşesc cu mult înălţimea frunzelor, putând ajunge până la 100-125 cm, iar florile sunt de culoare violet. Înfloreşte din iulie până în septembrie.
Hosta albo-marginata are o înălţime de circa 40 cm, cu frunze cordiform-alungite, de culoare verde şi cu marginea alb-argintie. Florile sunt albe, dispuse în număr mic în raceme terminale, susţinute de tije ce depăşesc uşor nivelul frunzelor. Înfloresc din iulie până în septembrie.
Hosta se înmulţeşte prin divizarea tufei, cel mai adesea toamna, în luna octombrie, mai rar primăvara, în aprilie, la plante care au minimum 4-5 ani de la ultima divizare, iar diviziunile rezultate în urma despărţirii tufei se plantează direct la locul de decor. Nu este o plantă pretenţioasă, putând creşte aproape în orice condiţii.
Speciile de Hosta sunt foarte potrivite pentru decorul suprafeţelor umbrite şi semiumbrite al grădinilor, fiind folosite, solitar sau în grupuri, pe peluzele de iarbă, în faţa masivelor de arbuşti sau sub arbuşti, de-a lungul aleilor sau în cadrul bordurilor mixte, platbandelor sau rondurilor. Totodată, pot fi plantate în ghivece de dimensiuni mai mari şi folosite astfel pentru decorarea scărilor, a teraselor sau a balcoanelor. Atât florile cât şi frunzele sunt apreciate în buchete sau în diferite tipuri de aranjamente florale în vase.
