Facebook şi Twitter vor fi sancţionate dacă nu se vor conforma cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorului până la sfârşitul acestui an, a avertizat Uniunea Europeană, relatează site-ul agenţiei Reuters, citat de Mediafax.
Comisia Europeană a afirmat că, deşi au trecut şapte luni de când li s-a transmis că termenii de utilizare trebuie să fie concordanţă cu reglementările UE, giganţii Facebook şi Twitter nu au reuşit să se adreseze complet problemei.
"Dacă nu vom observa schimbări, vom impune sancţiuni. Acest lucru este clar. Nu putem negocia la nesfărşit, trebuie să vedem rezultate", a avertizat comisarul european pentru Justiţie, Vera Jourova.
Platformele de socializare online sunt acuzate că utilizează practici anticoncurenţiale. Executivul UE a afirmat anterior că este îngrijorat de modalitatea în care utilizatorii sunt informaţi cu privire la eliminarea conţinutului.
Reprezentanţii companiei Facebook, care administrează cea mai mare platformă de socializare online, au declarat că au făcut deja schimbări şi vor continua să coopereze cu autorităţile.
"Am schimbat termenii de utilizare Facebook în luna mai şi am inclus mai multe schimbări propuse de Reţeaua comunitară CPC (Cooperarea în domeniul Protecţiei Consumatorilor) şi de Comisia Europeană în acel moment", se arată într-un comunicat al companiei.
"Termenii noştri sunt acum mult mai clari cu privire la ce este sau nu este permis pe Facebook şi cu privire la opţiunile pe care le au oamenii", se mai arată în comunicat.
Cofondatorul şi directorul general al companiei Facebook, Mark Zuckerberg, şi-a cerut scuze în faţa Parlamentului European în luna mai şi a promis că va lua măsuri, după ce datele a aproximativ 87 de milioane de utilizatori Facebook, majoritatea din Statele Unite şi mai multe ţări UE, inclusiv România, au fost accesate ilegal de compania de consultanţă britanică Cambridge Analytica.