Vulcanul Katla, ce are un crater de 10 kilometri, are suficientă putere încât să provoace o inundaţie catastrofală pe măsură ce va topi suprafaţa îngheţată din calderă şi va trimite spre coasta estică a Islandei şi în Oceanul Atlantic miliarde de litri de apă. Ford Cochran, expertul National Geographic, a spus că în Islanda „a existat o activitate seismică extrem de mare”, în octombrie având loc peste 500 de vibraţii în jurul calderei vulcanului Katla, acest lucru sugerând mişcarea magmei. „Acest lucru înseamnă, în mod clar, că o erupţie este iminentă” a adăugat acesta. Specialiştii monitorizează foarte atent zona încă din 9 iulie, când a existat un fel de tulburare, sub forma unei erupţii mici.
Erupţie restantă de mult timp?
Chiar şi această mică erupţie din 9 iulie a provocat o inundaţie semnificativă, apele măturând în calea lor un pod situat peste principala autostradă a ţării şi a blocat pentru mai multe zile singurul nod de legătură către celelalte părţi ale Islandei.
Profesorul Pall Einarsson, care a studiat vulcanii de 40 de ani şi care lucrează la Institutul Universitar de Stiinţe ale Pământului din Islanda, a spus că “evenimentul din 9 iulie pare să marcheze începutul unei perioade de nelinişte pentru Katla, reprezentând cea de-a patra erupţie din ultima jumătate de secol”.
Katla este un vulcan foarte activ, cu o lungă istorie de erupţii majore, unele dintre ele provocând daune considerabile.
Cea mai mare erupţie s-a întâmplat în 1918 şi a determinat o topire glaciară atât de mare încât gheţarii au fost duşi în ocean de inundaţiile rezultate din topirea gheţei. În 1755, erupţia vulcanului a produs un volum de apă atât de mare încât devenise egal cu volumul celor mai mari două râuri din lume la un loc.
Un ajutor vine şi din partea literaturii istorice, din lucrările cunoscute drept Epopee, unde apar date despre erupţiile vulcanice din Islanda de acum 1000 de ani. Însă, măsurători ştiinţifice complete nu sunt disponibile decât în 1918, astfel că seismologii nu au nici o documentare despre activitatea seismică care a dus la acele erupţii.
Tot ceea ce se ştie este faptul că vulcanul Katla erupe de obicei la fiecare 40-80 de ani, ceea ce sugerează că următorul eveniment important este de mult timp aşteptat.
Katla face parte dintr-o zonă vulcanică ce include craterele Laki. În 1783, vulcanii din această zonă au erupt încontinuu timp de opt luni, generând atât de multă cenuşă, fluorură de hidrogen şi dioxid de sulf, încât această combinaţie de elemente a ucis unul din cinci islandezi şi jumătate din efectivele de animale ale ţării.
Cochran spune că această erupţie „a schimbat practic clima Pământului”. Erupţia se pare că a provocat o iarnă nucleară, producând atât de multe picături de acid sulfuric încât atmosfera a devenit reflectorizantă şi a răcit planeta pentru ani de zile, ceea ce a determinat foamete în multe locuri ale globului.
Problema este că oamenii de ştiinţă nu ştiu la ce să se aştepte. Aşa cum explică profesorul Einarsson, vulcanii au personalităţi diferite şi sunt înclinaţi să îşi schimbe neaşteptat comportamentul.
Climă schimbătoare
Profesorul Einarsson mai spune că emanaţiile vulcanului depind foarte mult de tipul erupţiei şi de orice alt factor extern. Această problemă este foarte evidentă atunci când se compară şi ultimele două erupţii din Islanda: Eyjafjallajokull în 2010 şi Grimsvotn în 2011. Prima erupţie a fost una mică, dar cu efecte extrem de perturbatoare, având o chimie a magmei neobişnuită, în timp ce erupţia din 2011 a fost mult mai mare în ceea ce priveşte volumul materialului erupt, însă a avut efecte extrem de greu de observat.
Vulcanii erup peste tot în lume, însă Islanda e unică deoarece stă pe două plăci tectonice şi este singurul loc din lume unde fisura din mijlocul Atlanticului este vizibilă deasupra suprafeţei oceanului.
„Se vede practic cum scoarţa Pământului se desface”, spune Cochran.
Există aici o activitate vulcanică imensă, iar Islanda găzduieşte cea de-a treia calotă glaciară din lume ca mărime. Însă cea mai mare ameninţare pentru calotele glaciare ale Islandei este reprezentată de schimbările climei, şi nu de vulcani care uneori topesc calotele glaciare. Calotele glaciare au început să se subţieze şi să se retragă în mod dramatic în ultimele decenii, contribuind la o creştere a nivelului mării pe care nu o poate egala nici o erupţie a vulcanului Katla, oricât de mare ar fi ea.
