Dicţionarul este o operă lexicografică cuprinzând cuvintele unei limbi, ale unui dialect, ale unui domeniu de activitate, ale unui scriitor etc., organizate într-o anumită ordine (de obicei alfabetică) şi explicate în aceeaşi limbă sau traduse într-o limbă străină.
Din păcate, nu există date exacte cu privire la apariţia primului dicţionar în lume, dar conform datelor adunate până acum, se pare că primele dicţionare datează încă din vremea vechilor greci, când schimbările apărute în limbă au făcut unele cuvinte neinteligibile. Astfel, în Evul Mediu au apărut dicţionarele de limbă latină, dat fiind faptul că latina era limba în care se preda.
Unele dintre cele mai recunoscute dicţionare la nivel internaţional sunt dicţionarele editate în Marea Britanie, Franţa sau Statele Unite.
Un factor foarte important în dezvoltarea englezei moderne îl constituie apariţia tiparului. Acesta a fost adus în Marea Britanie de către William Caxton în 1476. Cărţile s-au ieftinit şi, prin urmare, oamenii au început să citească mai mult. Apariţia tiparului a condus şi la standardizarea limbii engleze, latina fiind, încet-încet, eliminată. Astfel, în 1604 a apărut primul dicţionar de limbă engleză, 'A Table Alphabeticall', editat de Robert Cawdry. Dicţionarul conţine în jur de 3000 de cuvinte, dar depinde în aşa mare măsură de cele trei surse folosite, încât ar putea fi foarte uşor trecut la categoria plagiat. Majoritatea dicţionarelor de la acea vreme erau mici şi erau de obicei făcute de persoane care agreau această activitate şi o practicau în timpul liber, ca pe un hobby. John Kersey the Younger (cel tânăr) este considerat a fi primul lexicograf a cărui lucrare introductivă, 'A New English Dictionary', a apărut în 1702. A fost urmat, în 1720, de 'A Universal Etymological English Dictionary', al lui Nathan Bailey.
Noah Webster, născut în Connecticut în 1758, a fost un apărător al Convenţiei Constituţionale în timpul Revoluţiei Americane. El a crezut în dezvoltarea culturală independentă a Statelor Unite, inclusiv îmbogăţirea vocabularului cu expresii, pronunţie şi stil propriu, independente de engleza vorbită în Marea Britanie. În 1806, Webster a publicat 'A Compendious Dictionary of the English Language' (Compendiu de limbă engleză), primul dicţionar american, în adevăratul sens al cuvântului.
Dicţionarul lui Jean Nicot 'Thresor de la langue française, tant ancienne que moderne' editat la Paris în 1606 reprezintă cheia dezvoltării lexicografiei franceze. Însumând cele patru ediţii ale dicţionarului bilingv al lui Robert Estienne, 'Dictionaire françois-latin' (prima ediţie a apărut în 1539) lucrarea lui Nicot îşi asumă existenţa francezei ca limbă de sine stătătoare. Vocabularul şi explicaţiile sunt ilustrate prin aproximativ 200 de referinţe din toate perioadele istorice, începând cu Homer, dar şi prin analogii cu cuvinte din alte limbi europene. Academia franceză a fost fondată de către Cardinalul Richelieu în 1635, cu scopul de a edita un dicţionar francez complet. Până în prezent au apărut nouă ediţii ale Dicţionarului Academiei Franceze, prima datând din 1694.
Astăzi, dicţionarul a devenit un material indispensabil nu numai celor care nu cunosc sensul unui cuvânt din limba maternă, ci şi celor care doresc să înveţe o limbă străină. Mai mult decât atât, dicţionarele au evoluat către toate domeniile de activitate, fiind specializate în funcţie de domeniile de interes. Există dicţionare cu termeni medicali, tehnici, dicţionare de etimologie sau de istorie. Introducerea dicţionarelor pe internet facilitează mult selectarea şi folosirea acestora, având în vedere răspândirea foarte largă a programelor electronice.
