Corsetele au dominat timp de secole garderoba de lenjerie intimă a femeilor mai înstărite din lumea occidentală, până la Primul Război Mondial. Cum a reuşit războiul să popularizeze purtarea sutienului în locul corsetului? Răspunsul este destul de neaşteptat: criza de metal. Fabricarea corsetelor necesita o cantitate considerabilă de metal, aşadar, în 1917, Comisia Industriilor de Război din SUA le-a cerut femeilor americane să-şi ajute bărbaţii să câştige războiul boicotând cumpărarea de corsete. Poate părea neverosimil că acest lucru a contribuit suficient la efortul de război, dar se estimează că renunţarea la corsete a economisit circa 28.000 de tone de oţel pe toată perioada conflictului.
Pe lângă economisirea resurselor, au existat şi alte aspecte practice care au contribuit la decăderea corsetului şi ascensiunea sutienului. De exemplu, în timpul războiului, femeile din America au fost nevoite să lucreze în fabrici sau să efectueze alte munci solicitante, pe care purtarea unui corset strâns le stânjenea. Aşa că sutienul a devenit o alternativă foarte răspândită.
Până la terminarea războiului, femeile din America de Nord şi Europa purtau deja în marea lor majoritate noul obiect vestimentar, care a început să fie produs în masă şi a devenit chiar un element al modei, deşi criza de metal nu mai era o problemă. Femeile din Asia, Africa şi America Latină au urmat şi ele imediat tendinţa. Nu era vorba doar de o nouă modă. Decizia avea la bază considerente practice, legate chiar de sănătatea femeilor. Corsetele fuseseră menite să accentueze silueta victoriană mult râvnită, cu o talie extrem de subţire şi un bust proeminent, dar chinurile la care erau supuse doamnele nu erau de neglijat. Corsetul provoca probleme de respiraţie şi putea chiar disloca organele, femeile leşinau frecvent, aveau senzaţie de greaţă sau probleme ginecologice, se mişcau cu mare dificultate. Odată experimentat sutienul, se pare că senzaţia de libertate dat de acesta a condamnat la uitare bătrânul corset.
