27 IANUARIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Handbalistele de la CSM Galaţi au dat dovadă de maturitate şi au obţinut a 15-a victorie
Handbalistele de la CSM Galaţi au dat dovadă de maturitate şi au obţinut a 15-a victorie

Sala Agronomia din Capitală a găzduit sâmbătă seara derbiul seriei B din Divizia A la handbal feminin dintre CSU Ştiinţa Bucureşti, locul 2 şi CSM Galaţi, locul 1. Fetele pregătite de Daciana Balaban, Cătălina Cioaric şi Relu Druţu au jucat cu motoarele turate încă de la început şi au intrat cu un avantaj de cinci goluri. Gălăţencele au continuat în acelaşi ritm şi după pauză şi în min.47 s-au desprins la şase goluri, scor 24-18. Când nu ne mai aşteptam, bucureştencele au revenit spectaculos, ultimele cinci minute au fost dramatice, Ana Kojic a irosit o aruncare de la 7 m la scorul de 26-23 pentru noi, gazdele s-au apropiat la un singur gol, dar gălăţencele au avut nervii mai tari, au dat dovadă de maturitate şi au reuşit a 15-a victorie consecutivă din campionat. „Am avut un meci foarte greu aşa cum ne aşteptam, dar în care s-a făcut risipă mare de efort şi bineînţeles că au apărut şi greşelile din partea noastră. Consider că am făcut un meci bun, undeva la 45-50 de minute după care a apărut puţină relaxare şi astfel puteam fi egalate chiar în finalul meciului. Îmi felicit jucătoarele pentru victorie, dar încă avem lucruri de îmbunătăţit”, ne-a declarat antrenoarea Daciana Balaban. Rezultat final: CSU Ştiinţa Bucureşti - CSM Galaţi 28-29 (11-16). Lotul folosit de echipa noastră: Nicoleta Petre 6 intervenţii, Ana Maria Micu - Ana Kojic 6 goluri, Lavinia Lazăr, Andreea Merlă 2 g, Antonia Bondalici Mazilu, Mălina Bichir 2 g, Andreea Prescură 1 g, Bianca Trincă, Daniela Corban 3 g, Iasmina Ichim, Mădălina Manolachi, Iulia Eiler 1 g, Kristina Radayeva 4 g, Sanja Dabevska 8 g, Andreea Sandu 2 g. CSM Galaţi ocupă detaşat primul loc cu 45 de puncte şi va juca etapa viitoare, pe 1 februarie, acasă, cu lanterna Spartac Bucureşti.


Articole înrudite