Echipamentul modern de scufundat conţine unul sau mai multe rezervoare de gaz, legate de spatele scafandrului şi conectate la un tub de aer şi la un regulator de consum. Regulatorul de consum controlează fluxul de aer astfel încât presiunea aerului din plămânii scafandrului să fie egală cu presiunea apei. Emile Gagnan şi Jacques Cousteau au inventat regulatorul de consum şi costumul de scafandru autonom.
Scafandrii au început să folosească trestie tăiată la ambele capete în loc de tub, în jurul anului 100 A.D. În jurul anului 1300, scafandrii persani îşi făcuseră ochelari de înot prin şlefuirea carapacelor de broască ţestoasă. În secolul al XVI-lea, se foloseau butoiaşe pe post de clopote de scafandru şi, pentru prima dată, scafandrii au reuşit să intre sub apă cu mai mult de o gură de aer.
În 1771, inginerul britanic John Smeaton a inventat pompa de aer, conectată la clopotul de scafandru printr-un tub, care permitea aerului să ajungă la scafandru. În 1772, francezul Sieur Freminet a inventat metoda ''reinhalatului'', metodă cu ajutorul căreia se recicla aerul expirat. Invenţia lui Freminet era destul de precară. Inventatorul a murit din lipsă de oxigen, încercând să probeze invenţia.
În 1825, inventatorul englez William James a proiectat un alt dispozitiv pentru respirat: o centură metalică cilindrică ataşată de o cască de cupru. Centura conţinea suficient aer pentru şapte minute. În 1876, englezul Henry Fleuss a inventat un circuit închis de reciclare a oxigenului. Invenţia trebuia iniţial să fie folosită pentru reparaţia unei uşi metalice care avea să izoleze o încăpere de pe un vas inundat. Fleuss a hotărât apoi să folosească invenţia pentru scufundări de până la 9 metri adâncime. Inventatorul a murit din prea mult oxigen, acesta fiind toxic pentru oameni, sub presiunea apei. În 1873, Benoît Rouquayrol şi Auguste Denayrouze au construit un nou echipament, cu o rezervă de aer potrivită şi cu o greutate de 85 de kilograme.
În 1921, faimosul magician de origine maghiară, Harry Houdini, a inventat un costum de scafandru care le permitea acestora ca, în caz de pericol, să dezbrace costumul şi să ajungă foarte repede la suprafaţa apei.
Emile Gagnan şi Jacques Cousteau au inventat un regulator de aer modern şi un nou costum de scafandru, îmbunătăţit faţă de modelele anterioare. În 1942, cei doi au proiectat un regulator de aer care împrospăta automat aerul, pe măsură ce scafandrul respira. Un an mai târziu, în 1943, Cousteau şi Gagnan au vândut primele modele, numite Aqua-Lung.
