Deşi credinţa într-o pedeapsă dincolo de moarte are adesea efecte benefice la nivelul societăţii, oamenii care cred în existenţa iadului au totuşi, la nivel personal, o viaţă mai puţin fericită, arată un studiu recent.
Studii de psihologie şi sociologie au arătat, de-a lungul timpului, că, în societăţile în care mulţi indivizi cred în existenţa unei forme supranaturale de pedeapsă în viaţa de apoi, această convingere produce efecte pozitive, la nivelul întregii societăţi, inclusiv infracţionalitate mai redusă şi creştere economică mai accentuată în ţările în curs de dezvoltare. Dar există şi un revers al medaliei: la nivel individual, credinţa în iad este asociată cu un nivel mai scăzut de fericire şi satisfacţie în viaţă, arată cercetări realizate la Universitatea Oregon.
Într-un studiu publicat în PLOS ONE, cercetătorii au analizat date din sondaje internaţionale pentru a afla în ce mod credinţa în rai şi iad afectează stările emoţionale ale oamenilor în viaţa de zi cu zi, precum şi satisfacţia în viaţa pe termen lung. Mulţi oameni, dar nu toţi, cred atât în existenţa raiului, cât şi în cea a iadului. Cercetătorii americani s-au concentrat asupra celor care credeau într-unul dintre aceste concepte, dar nu în ambele. În marea majoritate a cazurilor, aceşti oameni credeau în existenţa raiului, dar nu şi a iadului. Specialiştii au analizat date provenite din 63 de ţări, constatând următoarele: cu cât credinţa în rai prevala în măsură mai mare asupra credinţei în iad în rândul locuitorilor unei ţări, cu atât erau mai fericiţi şi mai mulţumiţi de viaţa lor respectivii locuitori.
Studiind răspunsuri individuale, cercetătorii au observat acelaşi model: cei ce credeau în rai se declarau mai satisfăcuţi de viaţa lor. Datele provin din sondajele Gallup World Poll, World Values Survey şi European Values Survey. În 55 din cele 63 de ţări incluse în sondaj, creştinii sau musulmanii erau majoritari, dar analiza răspunsurilor individuale nu a relevat nicio diferenţă semnificativă între adepţii religiilor abrahamice (iudaism, creştinism şi islam) şi cei ai religiilor non-abrahamice, în ceea ce priveşte această credinţă şi satisfacţia în viaţă.
Dar este aceasta o legătură cauzală de genul „oamenii sunt mai nefericiţi deoarece cred în iad”? Nu neapărat; studiul nu exclude posibilitatea ca oamenii nefericiţi să fie mai înclinaţi să creadă în iad tocmai ca urmare a stării lor de nefericire. Pentru a elucida sensul relaţiei cauzale, cercetătorii au realizat şi un sondaj propriu, rugând 422 de persoane să scrie fie despre rai, fie despre iad, fie despre ceea ce făcuseră cu o zi înainte, apoi să estimeze în ce măsură încercaseră 7 emoţii;: fericire, tristeţe, vinovăţie, siguranţă, ruşine, teamă sau linişte. Estimările emoţionale ale celor ce credeau în rai nu difereau de ale celor care scriseseră despre activităţile din ziua precedentă, ceea ce sugerează că singură credinţa în rai nu îi face pe oameni mai fericiţi. În schimb, cei ce scriseseră despre iad (indiferent că erau sau nu persoane religioase) au declarat scoruri mai mici în ceea ce priveşte fericirea şi mai mari în ceea ce priveşte tristeţea, comparativ cu ceilalţi.
Cum se explică acest lucru? Cercetătorii propun mai multe ipoteze:
- deoarece iadul este un concept negativ, simplul fapt de a scrie despre el declanşează sentimente negative.
- e posibil, de asemenea, ca faptul de a se gândi la iad să îi facă pe cei care nu sunt credincioşi să se întrebe ce se va întâmpla cu ei dacă greşesc cumva în convingerile lor.
Cercetări anterioare, desfăşurate la Universitatea din Kansas, arătaseră că, în ţările unde locuitorii tind să creadă mai mult în rai decât în iad, rata infracţionalităţii e mai mare. Probabil, spun cercetătorii, credinţa în iad, într-o pedeapsă supranaturală, reduce comportamentele antisociale şi îi motivează pe oameni să fie mai cooperanţi, de teama pedepsei.
