15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Bricheta - o istorie mai puţin cunoscută
Bricheta - o istorie mai puţin cunoscută

Bricheta este un dispozitiv portabil folosit pentru a genera o flacără. Este realizată dintr-un recipient de plastic sau metal, ce conţine un fluid inflamabil sau gaz lichid presurizat, o metodă de aprindere şi o cale de a opri flacăra.
Primele brichete erau, de fapt, pistoale cu cremene transformate, ce foloseau praf de puşcă. Una dintre primele brichete a fost inventată în anul 1823 de către chimistul german Johann Wolfgang Dobereiner şi a fost denumită \'\'lampa lui Dobereiner\'\'. Bricheta funcţiona prin trecerea unui gaz de hidrogen inflamabil, produs în interiorul brichetei printr-o reacţie chimică, peste un catalizator de platină care îi provoca aprinderea şi emana o cantitate foarte mare de căldură şi lumină. Dispozitivul era foarte mare şi foarte periculos şi a fost scos din producţie până la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Patentarea feroceriului (de multe ori confundat cu silexul) lui Carl Auer von Welsbach, în anul 1903, a făcut posibilă realizarea brichetelor moderne de astăzi. Când este zgâriat, feroceriul produce o scânteie care este responsabilă pentru aprinderea combustibilului din brichete şi are costuri reduse, ceea ce îl face potrivit pentru obiectele de unică folosinţă.
Folosind feroceriul lui von Welsbach, multe companii precum Ronson au fost capabile să creeze brichete practice şi uşor de folosit. În 1913 cei de la Ronson au lansat prima lor brichetă denumită Wonderlite şi era un fel de chibrit permanent.
Bricheta Zippo a fost inventată de catre George G. Blaisdell în anul 1932. În acelaşi an Blaisedell a pus bazele companiei Zippo cunoscută şi astăzi drept una dintre cele mai mari producătoare de brichete din lume. Bricheta Zippo este cunoscută pentru fiabilitatea sa şi fiind cunoscută pentru rezistenţa la vânt. Majoritatea brichetelor Zippo foloseau petrol ca sursă de combustibil.
În anii \'50 s-a produs trecerea de la petrol la butan, deoarece butanul permitea un mai bun control al flăcării şi nu avea un miros atât de puternic. Această trecere a permis şi folosirea scânteii piezoelectrice ce a înlocuit nevoia unei roţi de feroceriu în unele brichete şi a fost folosită la multe brichete Ronson.
În zilele noastre cele mai multe brichete din lume sunt produse în China şi Tailanda, compania Baide International fiind cel mai mare producător şi exportator de brichete din lume.
În anul 2005, bricheta a fost aleasă ca cel mai bun dispozitiv din lume în emisiunea lui Stephen Fry, \'\'Stephen Fry\'s 100 Greatest Gadgets\'\', fiind descrisă ca fiind \'\'foc la o pocnitură de degete\'\'.


Articole înrudite