16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Brexit-ul şi arta ceaiului
Brexit-ul şi arta ceaiului

Votul britanicilor în favoarea ieşirii din Uniunea Europeană pune în pericol o afacere familială niponă cu o vechime de 500 de ani care perpetuează arta ceremoniei ceaiului, relatează AFP. În cadrul afacerii familiale Chikumeido se realizează "chasen", un fel de pămătuf confecţionat de mână, dintr-o singură bucată de bambus. Pentru a prepara ceaiul, trebuie să ai un instrument care să poată transforma pudra în spumă în apa caldă, explică Sabun Kubo, 71 de ani, moştenitor în linia celor 23 de generaţii de patroni din aceeaşi familie. Fabricarea artizanală a "chasen" se transmite din tată în fiu, iar gesturile ţin de "chanoyu", "chado" sau "sado": ceremonia ceaiului.
Chikumeido a început să vândă aceste produse de nişă în Regatul Unit anul trecut, acesta fiind primul său mare pas în afara arhipelagului. Sabun Kubo vedea în aceasta o strategie pentru a compensa scăderea vânzărilor în Japonia şi o poartă de intrare pe piaţa europeană. "Am crezut că produsele noastre vor fi bine primite în Europa şi mai ales în Marea Britanie, unde există o cultură a ceaiului", a explicat el pentru AFP, precizând că firma a început să exporte la Londra.
Acele "chasen" produse de Chikumeido sunt propuse în marile magazine din Anglia la preţul unitar de circa 45 euro. Afacerea mergea bine iar Sabun Kubo era optimist, până după referendumul din Regatul Unit, când s-a auzit până în Japonia cuvântul Brexit.
"A fost un şoc", spune acesta.
De la anunţarea rezultatelor referendumului, întreprinderile nipone se întreabă care vor fi efectele asupra activităţilor lor din Europa, Londra fiind un centru financiar major al acesteia.
Pentru Sabun Kubo, Brexit-ul provoacă îngrijorări privind viitorul celor 100 de angajaţi ai acestei afaceri din prefectura japoneză Nara.
Chikumeido este una dintre puţinele firme care pot produce până la 120 de tipuri de "chasen".
Către anii 1970, cea mai fastă perioadă pentru vânzări, circa 50 de fabricanţi produceau până la un milion de "chasen" pe an. Astăzi, numărul lor este de două ori mai mic, iar vânzările anuale au scăzut la circa 300.000, potrivit lui Sabun Kubo, a cărui afacere acoperă circa o treime din piaţa internă.
Ameninţarea care planează asupra Chikumeido arată că votul britanic nu afectează numai giganţi industriali ca Toyota şi Hitachi, care au însemnate operaţiuni în Anglia, ci şi societăţi mai mici şi mai fragile.
"Principala problemă pentru întreprinderile nipone este că piaţa europeană este divizată în mici entităţi cu diferite limbi şi culturi antreprenoriale", apreciază Martin Schulz, de la Institutul de cercetări Fujitsu din Tokyo. Au nevoie de o poziţie de unde să poată servi ansamblul pieţei, iar "această placă turnantă era Londra", consideră acesta.


Articole înrudite