Nu doar elevii primesc zilnic teme pentru acasă şi sunt mustraţi de profesori în faţa clasei pentru că nu şi-au îndeplinit sarcinile, ci şi părinţii prin ale căror odrasle se reflectă munca şi atenţia pe care o oferă acestora. Un viitor tătic sau o viitoare mămică îşi începe studiile de părinte cu cel puţin un an înainte de venirea primului copil pe lume, iar examenul de părinte şi-l dă la maturitatea acestuia.
În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, cuvintele sunt cele mai puternice arme dacă vrei să răneşti un copil, acesta are nevoie de dragoste, să fie ascultat, să simtă că este iubit şi să nu se considere niciodată nedorit în familia sa.
"Chiar şi o mică remarcă adusă asupra sa, l-ar putea face să plângă. Nu-ţi numi copilul incapabil, nu-l compara cu alţii, nu-l face să se simtă inutil. Eşti părinte, fii mândru de el! Dacă vei avea un copil, nu te panică, meseria aceasta se învaţă! Nu-l educa aşa cum vrei tu, ci aşa cum este firesc! Este un ciclu greu, un proces prin care, abia după ani şi ani se vor vedea roadele dar unde mulţi pot eşua cu graţie. Ca părinte, trebuie să-ţi faci temele perfect şi fără nicio greşeală, altfel rişti să ai parte de nişte roade stricate de care nu se va putea bucura nimeni. Primele roade tu le vei sădi încă de la naştere dar vor creşte cel mai greu. Restul, copilul şi le va sădi singur, sub atenta ta supraveghere", declară psihologul.
7 sfaturi utile care vor contribui major la creşterea sănătoasă a copiilor
1. Nu vă învăţaţi copiii să asculte orbeşte de voi pentru că, din obsnuinţă, atunci când nu veţi fi voi lângă ei, îi vor asculta orbeşte pe alţii! Învăţaţi-i să discearnă între ce este sau nu util şi valoros pentru ei!
2. Nu vă învăţaţi copiii să accepte critici "constructive" şi demotivări de genul: "nu este suficient", "puteai mai bine", "copilul lui X este mai bun ca tine", "râde lumea de noi/de tine" ş.a., pentru că vor accepta ca stimă lor de sine să fie călcată în picioare de oricare alţii! Învăţaţi-i încurajarea, susţinerea, aprecierea, respectul şi acceptarea pentru a menţine bucuria în viaţă lor şi a celor importanţi pentru ei!
3. Nu vă învăţaţi copiii să accepte să fie învinovăţiţi pentru renunţările şi "sacrificiile" voastre (sunt exclusiv deciziile voastre!), pentru că, atunci când vor fi adulţi, nu vor şti cum să-şi asume responsabilitatea pentru ceea ce sunt, simt, gândesc şi vor de la viaţă! Învăţaţi-i sinceritatea, asertivitatea şi asumarea responsabilităţii!
4. Nu vă învăţaţi copiii să creadă că micile lor suferinţe apar pentru că merită să fie pedepsiţi de viaţă/Univers/Dumnezeu pentru că nu fac ce spuneţi voi sau nu sunt cum vreţi voi, pentru că astfel vor accepta să fie abuzaţi de oricare alţii, considerând că aşa merită! Învăţaţi-i să caute şi să înţeleagă lecţia din întâmplarea respectivă şi să dezvolte astfel noi abilităţi!
5. Nu vă învăţaţi copiii să accepte să facă ceea ce le cereţi fără să li se explice motivul şi mai ales beneficiul pentru toţi cei implicaţi, pentru că vor accepta ca şi alţii să le impună ce vor ei pur şi simplu, chiar dacă le este benefic sau nu! Învăţaţi-i să asculte cu atenţie, să analizeze, să întrebe, să negocieze!
6. Nu vă învăţaţi copiii să creadă că "nu pot", "nu ştiu", "nu reuşesc", "greşesc", pentru că vor accepta ca alţii să le hotărască drumul şi calitatea vieţii! Învăţaţi-i să dea visului lor toate şansele posibile, să înveţe să depăşească obstacolele şi să exerseze căutarea de soluţii!
7. Nu vă îndrumaţi copiii să realizeze visul vostru neîmplinit pentru că vor accepta foarte uşor să renunţe la ei înşişi, la nevoile şi doritele lor, la starea lor de bine şi vor ajunge să-i lase pe alţii să le trăiască viaţa! Învăţaţi-i că visul lor este tangibil, realizabil, utilizându-şi resursele proprii, energia, timpul şi învăţarea necesare pentru a-l trăi, conchide psihologul.
