Majoritatea arheologilor vor recunoaşte că descoperirea unor obiecte istorice depinde şi de o anumită doză de noroc. Mai mult, numeroase comori au fost descoperite din greşeală. Unele dintre acestea au fost căutate decenii la rând de profesionişti, iar despre altele nici nu se ştia că au existat. Mai jos aveţi povestea a şapte astfel de relicve de o însemnătate istorică greu de cuantificat, dar care au fost descoperite din pură întâmplare.
Peştera Lascaux
În septembrie 1940, patru adolescenţi se plimbau prin pădurile din Montignac când câinele lor a început să adulmece o groapă misterioasă din pământ. După ce au coborât printr-un tunel din piatră, băieţii au descoperit o peşteră subterană vastă ai cărei pereţi erau decoraţi cu circa 2.000 de picturi şi gravuri antice. Iniţial, cei patru şi-au propus să exploreze peştera în secret, însă mai târziu au decis să-i spună şi unui profesor de la şcoală. El a fost cel care a convins un expert să verifice autenticitatea. Ulterior, peştera a ajuns celebră în toată Europa, fiind cunoscută drept „Capela Sixtină a artei preistorice”. Istoricii cred că picturile au fost realizate în urmă cu între 15.000 şi 17.000 de ani, unii antropologi fiind de părere că peştera a fost folosită pentru ritualuri religioase şi de vânătoare de către triburile din paleoliticul superior.
Soldaţii armatei de teracotă
În 1974, un grup de fermieri chinezi a făcut o descoperire de proporţii: mormântul primului împărat din dinastia Qin. Cei şapte bărbaţi săpau o fântână în apropierea oraşului Xian când una dintre lopeţi s-a lovit de capul unei statui îngropate. Iniţial, bărbaţii au crezut că au dat peste un bust de bronz sau despre o statuie a lui Buddha, însă când arheologii au făcut săpături mai amănunţite, au descoperit în jur de 8.000 de statui în mărime naturală a unor soldaţi, cai şi care de război construite din teracotă, armată care să-l păzească pe împăratul Qin Shi Huang în viaţa de apoi. Mormântul şi statuile sculptate amănunţit, fiecare având o faţă distinctă, sunt privite drept una dintre cele mai importante comori istorice ale Chinei.
Statuia lui Venus din Milo
Înainte de a deveni una dintre cele mai iubite statui dn lume, Venus din Milo a stat îngropată secole la rând pe insula grecească Melos. Statuia fără mâini a fost recuperată în 1820, când un ţăran pe nume Yorgos Kentrotas a descoperit-o din greşeală, în timp ce încerca să ia blocuri de marmură dintr-o adunătură de ruine antice. Descoperirea a atras atenţia francezului Olivier Voutier, un ofiţer naval care căuta antichităţi în apropiere. După ce l-a plătit pe Kentrotas pentru a-l ajuta, Voutier a scos la suprafaţă şi partea de jos a statuii. Ulterior, el l-a convins pe ambasadorul francez la Poarta Otomană să cumpere statuia, iar în 1821 aceasta a fost prezentată regelui Ludovic al XVIII-lea şi donată Luvrului.
Oraşul subteran Derinkuyu
Cappadocia, o regiune pietroasă din Turcia, găzduieşte zeci de oraşe subterane care au fost construite din cenuşă vulcanică. Una dintre cele mai elaborate astfel de metropole este Derinkuyu, care are 18 niveluri şi suficient spaţiu pentru a adăposti 20.000 de oameni. Locul a fost descoperit în 1963, când un locuitor a dărâmat un perete în timpul unor renovări, eliberând un culoar care ducea către reţeaua vastă de tuneluri şi camere subterane. Experţii nu ştiu încă cine şi când a construit Derinkuyu, dar excavările au arătat că oraşul găzduia cândva magazine, puţuri de apă dulce, grajduri şi chiar uşi grele din piatră pentru protecţie.
Piatra Rosetta
Când a lansat expediţia sa în Egipt, în secolul al XVIII-lea, Napoleon Bonaparte a luat cu el o echipă de cercetători şi istorici care să studieze relicvele descoperite pe drum. Acest aşa-numit „Institut al Egiptului” s-a dovedit extrem de util în 1799, când soldaţii conduşi de Pierre-François Bouchard au descoperit o lespede mare de bazalt în timpul demolării unor pereţi antici pentru îmbunătăţirea unei tabere franceze din apropierea oraşului Rosetta. Specialiştii Institutului au determinat că piatra datează din secolul II î.e.n., dar şi că inscripţiile de pe ea aparţineau unor limbi diferite: greacă, demotică (formă de scriere în limba egipteană) şi hieroglife. În frunte cu Jean-François Champollion şi Thomas Young, mai mulţi lingvişti au încercat, în următorii 20 de ani, să descifreze hieroglifele, folosindu-se de pasajele în greacă. Cheia descifrării acesora fusese pierdută de milenii. Odată descifrate, hieroglifele le-au dat savanţilor instrumentele necesare pentru a începe primele studii aprofundate ale limbii şi literaturii Egiptului antic.
Manuscrisele de la Marea Moartă
Manuscrisele de la Marea Moartă conţin unele dintre cele mai vechi pasaje din Biblie, însă acestea nu ar fi fost găsite niciodată fără ajutorul unui grup de adolescenţi arabi. În 1947, un grup de beduini care se ocupa cu păstoritul caprelor şi oilor îşi vedea de treabă în apropierea oraşului antic Ierihon. În timp ce căuta o capră pierdută, unul dintre ei a aruncat o piatră într-o peşteră din apropiere. Sunetul făcut de piatră era similar celui spargerii unui vas din lut. Când s-a dus să vadă ce s-a întâmplat, el a descoperit mai multe recipiente în care se afla mai multe suluri vechi de papirus. Mici bucăţi ale acestor documente aveau să fie vândute ulterior pentru milioane de dolari, însă beduinii, neştiind valoarea lor, le-au vândut la un anticariat din Bethleem pentru mai puţin de 50 de dolari. Savanţii au confirmat ulterior importanţa lor, ceea ce a dus la o frenezie a „vânătorilor de relicve” în acea zonă, dar şi la recuperarea a mii de bucăţi de astfel de papirusuri în peşterile din apropiere de Ierihon. Împreună, acestea sunt considerate cea mai semnificativă descoperire arheologică a secolului XX.
Nava naufragiată Uluburun
În 1982, scafandrul Mehmet Cakir înota pe coasta de sud a Turciei, din Marea Mediterană, când a descoperit epava unei nave de aproape 50 de metri. Aceasta s-a aflat atât de mult timp pe fundul mării încât învelişul din lemn de cerdu dispăruse, însă Cakir a văzut mai multe boluri de ceramică, precum şi sute de lingouri de sticlă, cupru şi staniu. Arheologii au efectuat cercetări vreme de 10 ani. În decursul a peste 20.000 de scufundări a fost recuperat şi un cufăr cu relicve de la sfârşitul Epocii Bronzului. Printre acestea s-au numărat colţi de elefant, dinţi de hipopotam, dar şi un scarabeu-bijuterie, pe care era inscripţionat numele reginei egiptene Nefertiti. Vasul are o vechime de circa 3.000 de ani şi părea să fi făcut comerţ internaţional, judecând după varietatea de artefacte recuperate.
