17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Violenţele împotriva copiilor în Siria au atins niveluri record în 2016
Violenţele împotriva copiilor în Siria au atins niveluri record în 2016

Suferinţele copiilor în Siria s-au intensificat, a atras atenţia Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), invocând înmulţirea semnificativă a crimelor şi a cazurilor de rănire şi de recrutare în luptă cărora le cad victime minorii, transmite DPA. Cel puţin 652 de copii au murit în conflict în 2016, cel mai mare număr din ultimii trei ani de când UNICEF realizează bilanţul unor astfel de crime. Numărul copiilor implicaţi fără voia lor în lupte a trecut de 850, de două ori mai mulţi decât în 2015.
"Profunzimea suferinţelor este fără precedent", a spus Geert Cappelaere, directorul pentru Orientul Mijlociu al UNICEF.
După şase ani de război, un număr estimativ de 6 milioane de copii sirieni au nevoie de ajutor umanitar.
Un sfert de milion de copii sunt blocaţi în zone aflate sub asediu şi, prin urmare, nu au acces la astfel de ajutor, iar mult mai mulţi locuiesc în regiuni unde este greu de ajuns.
Copiii nu sunt victime doar ale bombardamentelor şi focurilor de armă, dar şi ale lipsei de acces la îngrijiri medicale şi servicii de bază, conform UNICEF.
Milioane de copii au ajuns refugiaţi în interiorul Siriei, în timp ce alte 2,3 milioane au trecut graniţa spre alte ţări din regiune.
În contextul în care situaţia umanitară generală din Siria s-a înrăutăţit, tot mai multe familii au luat măsuri extreme cum ar fi să-şi oblige copiii să se căsătorească sau să muncească.


Articole înrudite