Cântăreaţa Iulia Samoilova, imobilizată într-un scaun cu rotile din copilărie deoarece suferă de amiotrofie spinală, va fi reprezentanta Rusiei la viitoarea ediţie a concursului Eurovision, care se va desfăşura în luna mai la Kiev, relatează EFE.
"Canal Unu a încheiat procesul de selecţie a interpreţilor şi a compozitorilor pentru concursul Eurovision 2017 şi a ales-o pe Iulia Samoilova, cu cântecul 'Flame is Burning', pentru a reprezenta Rusia la Kiev", se arată într-un comunicat al televiziunii ruse.
Tânăra interpretă în vârstă de 27 de ani a câştigat mai multe concursuri de cântece din adolescenţă, inclusiv locul doi la un concurs de televiziune promovat de vedeta rusă Alla Pugaciova.
Cântăreaţa a participat la ceremonia de inaugurare a Jocurilor Paralimpice de Iarnă de la Soci 2014, unde a interpretat cântecul "Together", a precizat Canalul Unu. Deşi Samoilova compune atât versurile cât şi muzica cântecelor, ea va interpreta la Kiev o compoziţie a lui Leonid Gutkin, care a colaborat cu mai mulţi interpreţi ruşi la Eurovision.
Presa ucraineană a ţinut să amintească că Samoilova a participat la un concert desfăşurat în peninsula Crimeea, anexată de Rusia în martie 2014. Ziarul Ukrainskaya Pravda a precizat că interpreta rusă a încălcat legea ucraineană intrând fără autorizaţia Kiev-ului într-un teritoriu care Ucraina consideră că îi aparţine.
Kremlinul a avertizat însă Ucraina să se abţină de la luarea unor decizii politizate cu privire la Iulia Samoilova, după ce presa ucraineană a sugerat că Kievul ar putea împiedica intrarea în ţară a reprezentantei ruse.
"Trebuie să evităm orice politizare a Eurovision. Ar fi absolut intolerabil din punct de vedere al evoluţiei acestui concurs internaţional", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.