Preşedintele rus Vladimir Putin trebuie să sufere foarte puternic de claustrofobie zilele acestea. O trecere în revistă a evoluţiilor din ultima săptămână din străinătatea învecinată a Rusiei ne poate explica de ce.
De-a lungul întregii frontiere a Rusiei cu Europa, armata SUA este foarte ocupată. Puţin câte puţin, Statele Unite extind diversele exerciţii militare care ţin de Operaţiunea Atlantic Resolve. Exerciţiile au început în ţările baltice şi Polonia şi, de săptămâna trecută, s-au extins în România, cu intenţia de a începe şi în Bulgaria. Deocamdată, majoritatea acestor misiuni sunt dintre cele mai mici, nefiind implicaţi mai mult de câteva sute de militari la un moment dat, şi urmăresc să testeze capacitatea SUA de a detaşa rapid unităţi în ţări care vor putea apoi să exerseze primirea acestor forţe şi colaborarea cu ele. În plus, diverse unităţi de comandă din brigăzile de infanterie ale armatei de uscat americane au fost puse prin rotaţie la conducerea Operaţiunii Atlantic Resolve pentru a exersa comanda comună şi controlul comun.
Deşi este vorba în primul rând de o testare a capacităţilor militare, exerciţiile servesc şi scopului politic de a-i asigura pe aliaţii din Europa de Est de sprijinul SUA. Să luăm de exemplu convoiul Dragoon Ride, care s-a pus în mişcare pe 21 martie. Acest spectacol de 11 zile poartă un convoi militar american, care include şi vehicule blindate Stryker, pe un traseu de 1.800 de kilometri (1.100 mile) care trece prin Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Cehia şi Germania. Practic, ceea ce fac SUA este să defileze cu un gigantic drapel american de-a lungul întregului front european.
SUA au arătat că sunt dispuse să meargă dincolo de obligaţiile asumate prin tratatul NATO prin trimiterea acestui mesaj către Moscova. Ministrul ucrainean de interne, Arsen Avakov, a profitat luni de oportunitate pentru a trâmbiţa sprijinul SUA pentru ţara sa asediată, publicând pe pagina lui de Facebook detalii privind o misiune americană de instrucţie care va începe pe 20 aprilie în vestul Ucrainei. Conform lui Avakov, Brigada Aeropurtată 173 şi unităţi ale Gărzii Naţionale ale SUA vor începe “instrucţie şi exerciţii pe termen lung”, constând în trei seturi de cursuri de instrucţie, fiecare a câte opt săptămâni. Întrebarea, deocamdată fără răspuns, dacă administraţia SUA le va trimite arme letale chiar acestor trupe ucrainene pe care le instruieşte este de natură să irite Rusia. Apariţia trupelor americane în Ucraina, pentru exerciţii, nu reprezintă decât încă un motiv pentru ca Rusia să reziste pe poziţiile ei militare din est, în timp ce SUA îşi fac simţită prezenţa în Ucraina.
România şi mai departe
România este un alt punct de concentrare a activităţii SUA şi NATO pe care Rusia îl priveşte cu nervozitate. Având ieşire la Marea Neagră şi graniţă comună cu Ucraina, România joacă un rol crucial în strategia NATO pentru această regiune. Comandantul Suprem Aliat al NATO pentru Europa, generalul Philip M. Breedlove, a efectuat o vizită la Bucureşti pe 31 martie. Înaintea lui, Subsecretarul pentru Controlul, Verificarea şi Conformitatea Armelor, Frank A. Rose, a vizitat România pe 30 martie. Breedlove şi Rose se alătură unei lungi liste de oficiali occidentali care s-au întâlnit cu omologii lor români de la începutul acestui an, între care şi Subsecretarul de Stat pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice Victoria Nuland, cancelarul german Angela Merkel şi secretarul general al NATO Jens Stoltenberg. Pe lângă întărirea cooperării cu România în domeniul apărării, ca parte a strategiei generale a NATO, oficiali ai SUA lucrează de asemenea şi pentru a crea o mai mare prezenţă a firmelor americane în ţară, mai cu seamă în sectorul energiei, pentru a dilua influenţa Rusiei.
În România este însă aşteptat un musafir care iese în mod special în evidenţă. Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi-a programat o vizită la Bucureşti pe 1 aprilie, prima pe care o face din 2007. Călătoria lui survine într-un moment în care Turcia lucrează la strângerea legăturilor cu Rusia în domeniul energiei, prin planificarea construcţiei gazoductului Turkish Stream şi prin obţinerea unui rabat la importurile de gaze naturale din Rusia. Cu toate acestea, criza din Ucraina a îndemnat Turcia, ca de altfel şi pe unii dintre vecinii ei, să se intereseze mai mult de problema securităţii la Marea Neagră. Turcia, la fel ca şi România, reprezintă un nod crucial în strategia americană de a împrejmui Marea Neagră cu un arc de aliaţi. Iar Turcia, deşi a participat la exerciţiile NATO din Marea Neagră, alături de România şi Bulgaria, s-a ţinut aproape şi de Moscova, încercând să-şi menţină poziţia neutră. Însă recenta vizită a lui Erdogan la Kiev, cuplată cu călătoria din această săptămână la Bucureşti, va ridica fără îndoială în mintea celor de la Moscova întrebarea dacă Turcia nu înclină către Vest.
Occidentul se implică în Asia Centrală
Şi dacă Rusia trebuie să-şi facă griji în privinţa Turciei, ea trebuie să se îngrijoreze şi cu privire la Turkmenistan. Privind peste Marea Caspică, Aşgabat vede că se consolidează o alianţă între Turcia, Azerbaidjan şi europeni în vederea construirii unor conexiuni energetice care să ocolească Rusia şi să treacă prin Caucaz şi Turcia pentru a deservi Europa. Turkmenistanul şi vastele lui rezerve energetice sunt elemente cruciale ale oricărui mare proiect realizat pe baza acestui plan. Guvernul turkmen este excesiv de prudent în încercarea lui de a evita să supere Rusia, temându-se că Moscova ar putea profita de ocazie pentru a se amesteca în treburile interne ale Aşgabatului, într-un moment în care pentru Asia Centrală se întrevede o şi mai mare instabilitate. Însă europenii, Turcia şi Azerbaidjan fac de o vreme lobby la Aşgabat pentru a le fi acceptate propunerile din domeniul energiei. Şeful uniunii energetice a UE [n.tr. – comisarul pentru energie], Maros Sefcovic, intenţionează să viziteze Turkmenistanul în lunile următoare pentru a discuta planurile privind un gazoduct trans-caspic.
Guvernul turkmen va trebui să fie convins că va avea sprijinul occidental necesar pentru a face faţă oricărei reacţii negative a Rusiei împotriva Aşgabatului, dacă va da curs acestor propuneri. De remarcat este că pe 26 martie, când şeful Comandamentului Central al SUA, generalul Lloyd Austin, a fost audiat de Congres pentru a prezenta raportul anual al CENTCOM, el a menţionat că Turkmenistanul ceruse Statelor Unite echipamente militare şi tehnologie cu care să poată izola orice fel de revărsare peste graniţă a instabilităţii din Afganistan. Deşi Austin a precizat că politica de neutralitate a Turkmenistanului ridică unele dificultăţi în calea întăririi cooperării militare dintre Washington şi Aşgabat, faptul că guvernul turkmen, de obicei foarte prudent, a deschis fie şi o simplă discuţie cu SUA va atrage negreşit atenţia Moscovei.
De la Marea Baltică la Marea Neagră şi, acum, la Marea Caspică, SUA se află în căutarea unor recruţi care să încercuiască Rusia. România s-a dat de partea SUA anul trecut, însă anul acesta Turcia şi Turkmenistanul sunt cele pe care trebuie să stăm cu ochii.
