Semnalul lansat de oficialii de la Bruxelles în aceste săptămâni e că situaţia nu-i chiar aşa de gravă. A spus-o şi comisarul european pentru Energie, Günther Oettinger: "În pofida crizei, pe pieţele europene contonuă să ajungă şi în aceste clipe gazul rusesc". Oettinger pare convins că aşa vor şi rămâne lucrurile. Ambele părţi, Rusia şi UE, au interesul să nu se schimbe nimic. În martie, la o conferinţă de presă, comisarul european a subliniat: "Noi avem nevoie de gaz din Rusia pentru a ne asigura necesarul de energie, iar Rusia are nevoie de bani din Europa pentru bugetul său de stat".
În Ucraina, situaţia e privită totuşi altfel, după ce Moscova a anunţat anularea unor rabaturi acordate Kievului pe vremea când la cârma ţării se mai afla preşedintele pro-rus Ianukovici.
Şi Polonia, care importă în proporţie de peste 50 la sută gaz metan din Rusia, se teme că Moscova va profita de dependenţa unor astfel de ţări de livrările ruseşti. Rusia ar putea dicta preţul şi profita de poziţia privilegiată pe care o deţine ca exportator de gaz pe piaţa europeană, punând sub presiune guvernele occidentale.
Pentru ca preţul să nu crească
Premierul Poloniei, Donald Tusk, a făcut o propunere Bruxelles-ului, menită a împiedica o atare posibilă evoluţie. În numele statelor membre, UE ar trebuie să fie aceea care, apreciază Tusk, să negocieze şi să încheie contractele cu Moscova. Cu alte cuvinte, Uniunea Europeană ar trebui să vorbească în relaţia cu Rusia cu un singur glas.
Jurnalistul german Heiko Lohmann, expert pe această temă, se îndoieşte că planul polonez ar putea avea vreo şansă să devină realitate. Până acum, explică el, întreprinderi private au încheiat astfel de contracte, negociind preţuri cât mai mici, iar dacă le-ar lua locul un actor politic, în speţă UE, totul s-ar da peste cap. Mai mult decât atât, Lohmann se teme că, într-o atare situaţie, preţurile ar creşte chiar, în loc să se diminueze.
Cât sd sigură e aprovizionarea cu gaz metan?
Comisarul european pentru Energie risipeşte temerile multora, apreciind că UE e pregătită şi pentru situaţia în care Moscova ar putea folosi gazul drept armă politcă. Günther Oettinger a făcut trimtiere la ţări precum Norvegia sau Algeria, care ar putea livra mai mult Uniunii. Heiko Lohmann e oarecum sceptic, arătând că livrările din nordul Africii sunt, în momentul de faţă, extrem de nesigure: Algeria are masive probleme să-şi menţină producţia, iar în Libia şi Egipt situaţia nu e mai bună.
Şi referitor la rezervele strategice, de care statele UE ar trebui să dispună pentr un număr de 30 de zile, aduse în discuţie de Oettinger, jurnalistul german manifestă îndoieli. E drept, spune el, directiva europeană a fost aplicată, dar nu de toate ţările UE în aceeaşi măsură.
Şi atunci nu ar avea totuşi şanse proiectul polonez să fie transpus în viaţă? Nu, spune Lohmann, pentru că, până acum, UE a pledat tocmai pentru competitivitate în sectorul energetic, iar propunerea Polonieie ar însemna anularea acestei concurenţe, sub umbrela UE.
