17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Un stejar polonez, "Arborele European al Anului 2017"
Un stejar polonez, "Arborele European al Anului 2017"

Un stejar din Polonia de 650 de ani, folosit ca adăpost de o familie de evrei împotriva naziştilor în cel de-al Doilea Război Mondial, a fost declarat "Arborele European al Anului 2017" ("European Tree of the Year") în cadrul unui vot popular organizat de Environmental Partnership Association (EPA) şi cofinanţat de Uniunea Europeană, relatează EFE.
Stejarul Jozef, care apare pe bancnotele de 100 de zloţi polonezi, a primit peste 17.000 de susţineri la acest vot la care au participat peste 125.000 de persoane, au informat organizatorii într-un comunicat
Este vorba de un stejar englezesc din satul Wisniowa, în sudul Cracoviei, care s-a impus în faţa altor copaci precum stejarul din Brimmon, în Welles (Marea Britanie) cu o vârstă de peste 500 de ani şi teiului din Lipka, Republica Cehă, care s-au clasat pe locul 2 şi respectiv 3.
Candidatul spaniol, pinul "Aprisquillo", înalt de peste 43 de metri şi în vârstă de 400 de ani, patrimoniu al municipiului La Adrada (A?vila), s-a clasat pe locul 10 dintr-un total de 15 candidaţi la titlu.
La concurs participă arbori legendari care au în spate poveşti frumoase, precum stejarul de o mie de ani prezentat de Lituania, copacul scoţian numit Din-Don şi protejat de copiii unei şcoli, sau celebrul copac englez care a apărut în filmele cu Robin Hood.
Teiul din localitatea harghiteană Leliceni a câştigat primul concurs european "Arborele European al Anului" din 2011 şi a fost premiat în cadrul unei ceremonii desfăşurate la sediul central al Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii (IUCN) de la Bruxelles. Teiul secular, plantat în anul 1500, măsoară 20 de metri înălţime şi are 390 centimetri circumferinţa trunchiului. Povestea teiului merge mână în mână cu destinul oamenilor şi cu istoria locului. A fost martorul invaziei tătarilor şi altor evenimente importante, supravieţuind catastrofelor naturale care au marcat locul.
Scopul promovat al concursului este de a identifica "cel mai iubit arbore" din Europa şi de a atrage atenţia publicului larg asupra patrimoniului natural local şi necesităţii protejării mediului. Vârsta şi aspectul nu sunt singurele detalii care contează în concurs, legenda şi istoria arborelui fiind la fel de importante.


Articole înrudite