Şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, au inaugurat recent un nou centru european de securitate la Helsinki, Finlanda, pentru contracararea ameninţărilor hibride, informează agenţia de presă Xinhua.
Centrul este o iniţiativă a guvernului finlandez, susţinută de alte 11 naţiuni, precum şi de NATO şi UE, precizează Alianţa Nord-Atlantică într-un comunicat.
'Centrul va avea o contribuţie importantă la securitatea noastră', a declarat secretarul general al NATO în discursul său de inaugurare.
Stoltenberg a subliniat de asemenea importanţa unei cooperări mai strânse dintre NATO şi UE. 'Relaţia noastră nu a fost nicicând mai apropiată', a spus el.
Potrivit lui Stoltenberg, NATO şi UE lucrează împreună la un răspuns împotriva provocărilor hibride, la apărarea cibernetică, securitatea în Marea Mediterană şi în alte domenii.
Potrivit unui comunicat al diplomaţiei europene, centrul va întări cooperarea dintre UE şi NATO, va elabora analize la nivel de experţi, va dezvolta metodologii şi capabilităţi pentru contracararea provocărilor hibride.
Mogherini a precizat că UE şi NATO au fost invitate să se alăture comitetului director al centrului în calitate de observatori. 'Centrul se va concentra în special pe cercetare, training, educaţie şi instrucţie', a adăugat ea.