În condiţiile în care Spania este în plin marasm economic, un deputat polonez cere de la statul spaniol rambursarea unei datorii de 235 milioane de zloţi (57,4 milioane de euro) contractate în secolul al XVI-lea, relatează AFP. E vorba de împrumutul de 430.000 de ducaţi de aur contractat de regele Filip al II-lea al Spaniei (1527-1598) de la regina Poloniei, italianca Bona Sforza (1497-1557), cu scopul de a acoperi cheltuielile războiului dintre Spania şi Franţa pentru controlul regatului Neapole, împrumut care nu a fost rambursat integral.
Deputatul Marek Poznanski, în vârstă de 28 de ani, membru al mişcării Palikot (stânga), aflată la originea iniţiativei, a adresat această cerere Ministerului polonez de Externe, care trebuie să examineze problema.
Potrivit site-ului de internet al deputatului, la acea vreme un ducat era confecţionat din 3,5 grame de aur. La actualul curs al aurului, valoarea împrumutului se ridică la 57,4 milioane de euro, fără a lua în calcul dobânda.
Polonia, care a încercat să recupereze această datorie până în secolul al XVIII-lea, nu a reuşit să recupereze decât 10% din suma împrumutată.
Potrivit unor istorici, regina Bona Sforza, care a murit în exil la Bari, în Italia, ar fi fost otrăvită din ordinele lui Filip al II-lea, care voia să evite rambursarea datoriei. De aici expresia „sumele napoletane”, devenită proverbială în polona veche, evocând creanţe irecuperabile, la fel ca „împrumuturile ruseşti” din franceză, notează AFP.
O serie de jurişti citaţi de media poloneze şi-au exprimat însă scepticismul în ce priveşte recuperarea datoriei, având în vedere timpul trecut şi schimbările survenite în ambele ţări.
Deputatul polonez a remarcat că, în ce o priveşte, Spania a reuşit să recupereze recent o comoară constând în 500.000 de monezi de aur şi argint, în greutate de 17 tone. Comoara a fost descoperită pe o navă spaniolă care s-a scufundat în 1804 de societatea americană Odyssey, specializată în recuperarea epavelor, şi i-a revenit Spaniei după cinci ani de lupte juridice cu Odyssey.