Uniunea Europeană şi-a dat acordul final pentru crearea Agenţiei europene pentru paza graniţelor şi a zonelor de coastă (EBCG), care din luna octombrie va putea participa la gestionarea fluxurilor migratorii la frontierele externe ale blocului comunitar, a anunţat Robert Kalinak, ministrul de interne al Slovaciei, ţara care asigură preşedinţia rotativă a Consiliului UE, relatează agenţia EFE.
„Numai prin gestionarea eficientă a frontierelor noastre externe vom putea reveni la normalitate în cadrul spaţiului Schengen”, a mai menţionat acesta, în declaraţia sa.
Noua structură este răspunsul pe care Comisia Europeană l-a găsit în timpul crizei provocate de valul de migranţi, când a observat deficienţe grave în gestionarea acestui aflux la frontierele maritime ale Greciei.
Statele membre vor continua să administreze graniţele proprii în activitatea de zi cu zi, dar, dacă graniţele externe ale UE se vor afla sub presiune, atunci autorităţile naţionale vor putea cere ajutor de la Agenţia europeană pentru paza graniţelor şi a zonelor de coastă (EBCG), o unitate ce va dispune de o rezervă de 1.500 de membri, efective puse la dispoziţie de statele membre.
Agenţia va sprijini Comisia Europeană în coordonarea fluxurilor migratorii şi va oferi asistenţă în operaţiunile de căutare şi salvare a migranţilor în zona Mării Mediterane. Activitatea sa va putea începe în luna octombrie.
Comisia Europeană a propus în luna decembrie crearea acestei unităţi, dar iniţiativa a fost primită iniţial cu rezerve de unele ţări care se tem că ea va interfera prea adânc cu competenţele interne ale statelor.